Ştei - "Săracul Român" şi "Clubul Doamnelor", la aniversare
În urmă cu cinsprezece ani, în Beiuş, în data de 8 martie 1995, un grup de doamne, sărbătorind la o cafea Ziua Internaţională a Femeii, a avut o iniţiativă care, pe lângă că a prins viaţă, are şi durabilitate. Doamnele s-au reunit în "Clubul doamnelor", care a funcţionat cu rezultate excelente, la fel ca şi Fundaţia "Săracul Român".
Iniţiativa a aparţinut doamnei Rozalia Fofiu, aleasă în funcţia de preşedintă de prietenele ei Florica Iscrulescu, Elena Galea, Cornelia Guba, Elisabeta Stanciu, Liliana Ţig, Violeta Olenici, Adina Vesa, Cornelia Oprea, care şi-au luat rolul foarte în serios, iar de-a lungul acestei perioade s-au făcut cunoscute prin nenumărate acte de binefacere şi caritate. Astfel, prin colectarea de fonduri, prin multe şi variate acţiuni, au reuşit să (re)aducă zâmbetul pe buzele multor oameni de vârsta a treia cu stare materială precară, dar şi celor cu sănătatea şubredă şi nu au rămas insensibile solicitărilor din partea celor nevoiaşi, găsind întotdeauna soluţii. De asemenea, s-au implicat şi în viaţa celor mici, "suplimentându-le" surprizele plăcute atât de ziua lor, la 1 Iunie, cât şi la marile sărbători de peste an. Au reuşit să organizeze momente cultural-educative în oraş, precum şi excursii în Depresiunea Beiuşului. În acest an, la 8 martie, la o sărbătoare jubiliară, au organizat o reuniune de 95 de invitaţi, care au sărbătorit împreună cu ele, însă scopul acestei acţiuni a fost acela de a colecta fonduri, printr-o licitaţie deschisă a unor produse, precum şi prin donaţii benevole, cei prezenţi întrecând-se în diverse concursuri de aptitudini. Toţi concurenţii au primit premii, iar dintre participanţii de-a lungul anilor, 28 de familii au fost distinse cu Diploma de Fidelitate, pentru ajutorul şi activitatea depusă. La finalul manifestării, cu mare satisfacţie în suflet, Rozalia Fofiu a anunţat că din donaţiile strânse vor fi ajutate 40 de familii nevoiaşe şi se va achiziţiona o bicicletă nouă pentru un tânăr care de 28 de ani este ţintuit în scaunul cu rotile.
Un sincer bravo acestor minunate doamne, care, din acest an, prin "botezul" primit de Lucica Varga şi Elena Moţ, sunt şi mai puternice, acest fapt fiind, în viitor, benefic pentru semenii lor.
Initiativele Clubului Doamnelor sunt demne de lauda. Stiu ca de-a lungul anilor au adus zambete pe buzele atator oameni sarmani. Dumnezeu sa le dea putere si sanatate. Fiecare dintre noi ar trebui sa le urmam exemplul.
Cunosc ideaprope activitatea celor 9 doamne.Cu suflet si cu multa daruire sunt acolo unde e nevoie fara sa faca din asta o lauda in sine.Modestia lor poate fi o lectie de viata pentru cei care vorbesc multe fara sa se concretizeze si in fapte laudele lor.
FELICITARI DOAMNELOR.SUNT UNUL DINTRE CEI PE CARE FUNDATIA I-A AJUTAT ATUNCI CAND NU MAI SPERAM SA AM UN AJUTOR DE UNDEVA.SOTIA MEA A PRIMIT DIN PARTEA FUNDATIEI UN SCAUN CU ROTILE CEEA CE A FACUT CA DUPA UN AN DE ZILE SA POATA SIMTI ADIEREA AERULUI CURAT.SUNTEM DOI OAMENI IN VARSTA .MULTUMIM
in momentul in care va luati responsabilitatea de a scrie un articol, incercati sa scriti corect numele persoanelor la care faceti referinta.nu cred ca vi se cere prea mult,domnilor ziaristi