Comisia de circulație din cadrul Primăriei Oradea a aprobat miercuri, la solicitarea SC Terania Enginering SRL, închiderea circulației rutiere pe strada Sucevei între strada Avram Iancu și strada Horea, pe sensul de circulație spre strada Horea. Astfel, începând de azi, 31 august, și până în data de 6 octombrie, această porțiune va fi închisă pentru lucrări de înlocuire a rețelelor termice primare.

 

În ceea ce privește circulația autobuzelor, începând de astăzi, 31 august 2017, traseele liniilor de autobuz 12 şi 23 vor fi deviate. Astfel traseul Liniei 12 va fi deviat numai pe sensul de mers dinspre Piaţa Unirii către Kaufland Nufărul, astfel: Piaţa Unirii-Avram Iancu-Calea Armatei Române-Bacăului-Ion Vidu-Horea, iar în continuare autobuzele vor circula pe traseul normal până la Kaufland Nufărul.

Traseul Liniei 23 va fi deviat numai pe sensul de mers dinspre Calea Aradului către Dimitrie Cantemir, acesta urmând a fi: Calea Aradului-Vlădeasa-Calea Matei Basarab-Calea Armatei Române-Bacăului-Ion Vidu-Horea. În continuare traseul rămâne nemodificat până la Era Shopping Park (Calea Aradului).

În această perioadă, staţia Colegiul Economic a Liniei 12 de autobuz nu va fi operaţională. Pentru deservirea elevilor de la Colegiul Economic, Liceul cu Program Sportiv şi a celorlalţi călători, autobuzele care vor circula pe ambele linii vor opri în staţia Muzeul Ţării Crişurilor.

Reamintim că lucrările care se execută pentru reabilitarea sistemului de termoficare presupun înlocuirea conductelor de agent termic primar și sunt necesare pentru creșterea eficienței energetice și a calității serviciului de termoficare prin reducerea pierderilor de pe rețele. În prima etapă a lucrărilor, care s-au derulat în perioada 2014-2015, au fost înlocuiți 17,5 km de conducte, iar în cadrul etapei a 2-a, în anul 2016 au fost înlocuiți 5,7 km, anul acesta urmând să fie înlocuiți încă 14,5 km. Lucrările la sistemul de termoficare se realizează pentru a putea asigura la parametri corespunzători încălzirea orașului în timpul sezonului rece și apa caldă menajeră pe toată durata anului, reducând astfel considerabil riscurile de apariție a avariilor pe rețele, care duc la întreruperea serviciului.