Sute de elevi au colindat prin Oradea - Parada costumelor populare
Festivalul de colinde „Noi umblăm a colinda”, organizat ieri la Era Park, a fost precedat de o paradă a costumelor populare prin centrul Oradiei.
Inspectoratul Școlar Județean Bihor, împreună cu alte instituții partenere, a organizat joi, 15 decembrie, ediția a XVI-a a Festivalului de colinde „Noi umblăm a colinda”. Evenimentul a debutat cu o paradă a costumelor populare, pe traseul Biroul de Evidență a Populației, zona pietonală, până la Biserica cu Lună.
Cele 39 de grupuri folclorice înscrise în competiție au urcat pe scena amenajată sub cupola de la Era Shopping Park Oradea.
Pe de altă parte, în cadrul evenimentului, au fost invitate să susțină un microrecital: Corul „Diacon Nicolae Firu” al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea, condus de Arhidiacon Ștefan Lakatos, Grupul „Moștenitorii cântecului” de la Palatul Copiilor și Elevilor Oradea, coordonat de Anamaria Gal-Turc, Grupul Vocal al Parohiei Ortodoxe Române Ciuhoi, coordonat de Roman Ioana și Grupul Vocal Coriteii al Liceului de Arte Oradea, coordonați de prof. Aurica Bonțu.
Festivalul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Primăria Municipiului Oradea, Sindicatul Liber din Învățământ Bihor, Palatul Copiilor Oradea, Era Shopping Park Oradea, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” Oradea, Asociația Părinți pentru Ora de Religie - Filiala Bihor, Asociația Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei, cu sprijinul CG&GC HiTech Solutions SRL.
„Festivalul are ca obiectiv identificarea şi promovarea colindului creștin autentic și se adresează copiilor și elevilor de la toate unităţile de învăţământ din județ”, au transmis organizatorii.
Această manifestare a devenit un eveniment de suflet în luna decembrie în peisajul bihorean și orădean deopotrivă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.