Începând de astăzi, 29 septembrie, de la ora 12.00, la Hotel Continental, va avea loc prima ediţie a unui târg de nunţi şi mese festive pentru tineri de toate vârstele, intrarea fiind liberă. Evenimentul se adresează nu numai viitorilor miri, ci tuturor tinerilor care doresc să organizeze, în această locaţie, banchete, botezuri, aniversări, serbări speciale, petreceri de afaceri sau cocktailuri. "Târgul se va desfăşura în perioada 29 septembrie - 1 octombrie, între orele 12.00 - 20.00. Odată intrat aici, ai asigurat tot: cununia civilă, religioasă, masa, decoraţiunile florale, botezul etc.", spune Andrei Pop, directorul executiv al Hotelului Continental, menţionând că torturile, cocktailurile, prăjiturile şi fântâna de ciocolată vor fi câteva din surprizele nelipsite. Mai trebuie spus că pentru nunţi contractate în perioada târgului se oferă 10% discount. În plus, premiul cel mare pentru mirii anului 2010 este un pachet cadou constând în: sonorizare, filmare şi foto. (L.I.)