Târgul de Paști Oradea. Începând din 26 aprilie, își așteaptă vizitatorii
În perioada 26 aprilie - 6 mai va avea loc o nouă ediție a Târgului de Paști. Ca în fiecare an, Cetatea Oradea va îmbrăca haine de primăvară și va deveni punctul de atracție al Sărbătorilor Pascale orădene, atât prin multitudinea de activități pentru copii și familii, cât și prin diversitatea de bunătați și produse locale.
Programul ediției 2024 a Târgului de Paști Oradea este bogat în activități tematice, dar și în ceea ce privește jocurile și poveștile pentru cei mici și mari. Programul zilnic și lista completă a activităților târgului vor putea fi consultate pe pagina de Facebook: @targuldepastioradea. Târgul de Paști Oradea este un eveniment organizat de Visit Oradea și Primăria Municipiului Oradea, parteneri fiind Fundația Comunitară Oradea, Centrul de Cultură al Județului Bihor. În prima zi, 26 aprilie, vineri, programul târgului va fi între orele 16.00- 21.00. Vor fi organizate mai multe ateliere, printre care atelier de olărit, atelier de tricotaje, pictură pe figurine de ipsos. Între orele 16.00-17.00 cei mici sunt aşteptaţi la întâlnire cu iepurașul. Nu vor lipsi atelierele de încondeiat ouă, dulgherit sau creaţie. Între orele 17.00-17.30, este programat un spectacol folcloric - Ansamblul Folcloric Florile Bihorului - Palatul Copiilor Oradea. În data de 27 aprilie, sâmbătă, programul târgului va fi între orele 12.00-21.00, la fel ca şi în data de 28 aprilie, duminică. Şi în aceste zile se vor desfăşura ateliere, întâlniri cu iepuraşul, activităţi de educaţie rutieră sau spectacole de teatru. În 29 şi 30 aprilie programul va fi tot de la 16.00 la 21.00, iar în 1 mai, între 12.00- 21.00.
Activităţile se vor desfăşura joi, 2 mai, începând cu ora 16.00, iar la sfârşit de săptămână, de vineri până duminică, 3-5 mai, începând cu ora 12.00, urmând ca în data de 6 mai, programul să fie de la 12.00 la 21.00.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.