Tarif redus pentru studenţi doar între localitatea de domiciliu şi cea unde este universitatea - CFR Călători dă verde la trenuleţ
Studenții de la zi beneficiază, începând cu data de 1 ianuarie, de tarif redus cu 90% pe transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a 2-a, doar între localitatea de domiciliu şi localitatea în care se află facultatea la care sunt înmatriculați.
CFR reaminteștește că, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la prevederile art. 128 alin. (3) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate beneficiază de tarif redus cu 90% pe transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a 2-a doar pe distanța/rutele dintre localitatea de domiciliu şi localitatea în care se află instituția de învățământ superior la care studentul este înmatriculat.
„Până la aprobarea unor norme de aplicare și actualizarea aplicației online biletele sau abonamentele cu reducere pentru studenți se vor putea procura numai de la casele de bilete din stațiile de cale ferată și agențiile de voiaj CFR. În cazul în care stația cf de urcare nu este deschisă activității de vânzare cu personal propriu CFR Călători sau îmbarcarea se face în afara orelor de program al caselor de bilete, biletele cu reducere pentru studenți se vor procura și din tren dacă se solicită imediat după urcare”, potrivit comunicatului de presă.
Pentru respectarea prevederilor impuse de OUG nr. 156 din 30 decembrie 2024, la procurarea legitimațiilor de călătorie cu reducere pentru studenți va fi necesară prezentarea legitimației de student pentru reducere/gratuitate la transport, în original, pe care să existe evidențiată localitatea în care se află instituția de învățământ și a actului de identitate din care să reiasă domiciliul beneficiarului.
Studenții, nemulțumiți de noile reguli
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică dur decizia Guvernului de a modifica prevederile privind reducerile la transportul feroviar pentru studenți, considerând că măsura marchează un regres istoric în ceea ce privește accesibilizarea sistemului de învățământ superior, promovarea oportunităților de învățare și dezvoltare a studenților și asigurarea flexibilității de deplasare a acestora la nivel național.
„Cu toate că ANOSR a prezentat membrilor Guvernului numeroase argumente și justificări pentru care menținerea nemodificată a prevederilor art. 128 din Legea nr. 199/2023 este necesară și că reprezentanții societății civile au avizat nefavorabil proiectul de ordonanță în cadrul Consiliului Economic și Social, constatăm încă o dată de faptul că, pentru decidenți, nevoile studenților nu reprezintă o prioritate. ANOSR își exprimă profunda dezamăgire cu privire la lipsa de deschidere a guvernanților față de nevoile studenților și la lipsa de conștientizare a faptului că impactul măsurii adoptate are efecte insignifiante pentru reducerea deficitului bugetar, însă foarte profunde în raport cu comunitatea studențească, fapt confirmat prin cele peste 41.000 de semnături colectate în cadrul petiției”, spun studenții.
ANOSR susține că va lupta constant pentru a recăpăta dreptul legitim al studenților de a beneficia de tarif redus cu 90% pentru toate rutele feroviare, precum și de gratuitate pentru studenții din categorii defavorizate, astfel încât limitarea facilității să rămână temporară, iar aplicarea prevederilor privind reducerile la transport feroviar să revină la forma din cadrul legii cât mai curând cu putință.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.