Taxa TV va fi restituită celor care nu au televizoare
Taxa lunară TV, pe care persoanele fizice care nu au televizoare au achitat-o în perioada 1 februarie-31 iulie 2003, le va fi restituită acestora până la sfârşitul lui iunie 2004, a decis Guvernul, printr-o hotărâre aprobată în şedinţa de joi. Taxele vor fi restituite de compania Electrica, în calitate de mandatar al Societăţii Române de Televiziune, pe baza chitanţelor care dovedesc că taxa a fost plătită şi a declaraţiilor pe propria răspundere prin care plătitorii au susţinut că nu deţin televizoare. În cazul persoanelor care nu mai deţin chitanţele de plată, taxele vor fi restituite pe baza declaraţiilor pe propria răspundere şi a evidenţelor de plată existente în baza de date a societăţii Electrica. Potrivit legii, declaraţiile pe propria răspundere trebuie depuse de persoanele care nu deţin televizoare până la 31 martie 2004, la unităţile Electrica.
Electrica va transmite, lunar, Societăţii Române de Televiziune evidenţa sumelor restituite.
În actul normativ aprobat de Guvern se mai arată că persoanele care, contrar realităţii, declară că nu deţin aparate TV vor fi sancţionate cu o amendă cuprinsă între 500.000 lei şi un milion de lei şi vor fi obligate să achite o despăgubire echivalentă cu dublul taxei TV calculate pe o perioadă de un an.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.