Teatrul de Copii şi Tineret "Arcadia" şi-a deschis ieri porţile pentru stagiunea 2009-2010. Odată cu anunţarea unor noi piese jucate pe scena orădeană, directorul instituţiei, Marius Aron, a prezentat lucrările de renovare a clădirii în care zeci de copii se lasă fermecaţi de lumea poveştilor odată cu ridicarea cortinei.

 

"Am dorit să organizăm o mică recepţie pentru a sărbători cum se cuvine redeschiderea Teatrului orădean pentru copii şi cred că este foarte important să subliniez faptul că toate lucrările au fost realizate de personalul instituţiei. Actori, scenografi sau membri ai personalului de mentenanţă deopotrivă au pus umărul la muncă pentru a realiza ceva cu totul extraordinar", a precizat Marius Aron, managerul instituţiei, adăugând că per total au fost reduse costurile de renovare cu aproximativ 50.000 de mii de lei, întreaga manoperă fiind executată de angajaţii "Arcadia". "În total, materialele au costat 30.000 de lei şi cu aceşti bani am reuşit să îmbunătăţim aspectul casei scărilor şi a holului de la intrare, a grupurilor sanitare. Cu un buget atât de restrâns, cred că am realizat foarte multe, mai ales în an de criză economică", a mai adăugat Aron.

 

Stagiunea noului an teatral la "Arcadia" va începe mâine, la ora 11.00, pe scena sediului din strada Vasile Alecsandri, cu piesa "Aventurile lu Cippolino", şi va continua vineri, 18 septembrie, de la ora 16.00, cu spectacolul în limba maghiară, intitulat "Circ Muzical", la Era Shopping Park. Sâmbătă, 19 septembrie, ora 11.00, va fi reluată piesa "Aventurile lu Cippolino", iar de la ora 16.00, se va juca Făt Frumos cel mofturos şi Un zmeu întors pe dos, tot la Era Shopping Park. Duminică, 20 septembrie, de la ora 11.00, actorii vor urca din nou pe scena Teatrului "Arcadia" pentru a juca în piesa "Robin Hod" (Robin, Castorul) - spectacol în limba maghiară.