Timp de aşteptare ridicat pentru tiruri, ca urmare a ridicării restricţiilor în Ungaria - Aglomeraţie la ieşirea din ţară
În punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria se înregistra, azi, un timp de aşteptare ridicat, la ieşirea din România, pe arterele destinate autovehiculelor de transport marfă, ca urmare a restricţiilor de circulaţie pentru mijloacele de transport impuse de autorităţile ungare, cu ocazia sărbătorilor Pascale Catolice.
La ridicarea restricțiilor, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare. Potrivit unui comunicat transmis de ITPF Oradea, a fost suplimentat personalul planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi pe arterele de control deschise pentru acest tip de mijloace de transport, în funcţie de infrastructura punctelor de trecere. Potrivit autorităţilor, controlul de frontieră la graniţa cu Ungaria se efectuează în comun cu autorităţile din ţara vecină, sens în care suplimentarea arterelor de control se realizează în acord cu şi în funcţie de personalul alocat de Poliţia Ungară. În acest sens, a fost luată legătura cu autorităţile maghiare pentru dispunerea unor măsuri comune de fluidizare a traficului.
Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de autocamioane tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa cu Ungaria, deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt. Pe raza judeţului Bihor acestea sunt: PTF Salonta (tonaj maxim 7,5 tone);
PTF Borş; PTF Borş II. Traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare. De asemenea, se recomandă consultarea aplicaţiei Trafic on-line care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.