De când i-au cam murit sponsorii şi nici şantajul de presă parcă nu mai este ce era până acum, Gargarazeta de Oradea face ce face şi bate apa în piuă ca o moară stricată, reluând aceleaşi teme răsuflate şi demontate încă înainte de a fi abordate prima dată. Bunăoară, datoriile grupului de firme European Drinks, care, chiar dacă n-ar fi existat, ar fi trebuit inventate fie şi numai pentru ca Cornel (îmi asum cacofonia!) Melinte să aibă un os de ros. Degeaba mass-media locală şi centrală a publicat în facsimil certificatele fiscale ale firmelor din grupul European Drinks, din care reiese negru pe alb că aceste companii "nu figurează cu datorii la bugetul consolidat al statului", Melinte-fără-minte o ţine maia-gaţu` că lucrurile stau exact pe dos. Ce mai contează că valoarea obligaţiilor bugetare plătite constant bugetului local, de stat şi de asigurări sociale de către Grupul European Drinks, cel mai mare angajator şi contribuabil privat din România, depăşeşte de câteva ori valoarea obligaţiilor bugetare achitate de celelalte societăţi comerciale din Bihor? În criză de subiecte, Gargarazeta de Oradea îşi dă cu stângul în dreptul, lansând în ultimul număr o nouă (de)zbatere publică: creditele grupului de firme angajate la diferite bănci comerciale, pe care le confundă, însă, cu... datorii! Poate ne spune Melinte-fără-minte dacă logica lui miliţienească face vreo diferenţă între împrumut şi datorie sau între rambursare şi scadenţă. Sau, poate, un grup de companii cu datoriile bugetare achitate la zi ar trebui să se ruşineze că angajează credite pentru investiţii şi dezvoltarea afacerilor, pentru crearea de noi locuri de muncă şi realizarea unei protecţii sociale reale, şi nu să se mândrească cu bonitatea fiscală de excepţie, certificată de cele mai prestigioase firme de audit din lume, pe baza căreia reuşeşte - cu greu! - să facă faţă avalanşei de oferte de finanţare care vin din partea unor instituţii de credit internaţionale. Sau cunoaşte Melinte-fără-minte o altă reţetă pentru dezvoltarea afacerilor decât creditul bancar, fără de care nu ar exista progres, iar băncile comerciale ar dispărea, una câte una, fără un portofoliu de clienţi puternici, credibili şi solvabili care să accepte contractarea unor împrumuturi şi să se oblige la rambursarea lor la scadenţă? O fi vorba de şpagă, mită sau comision, dar atunci înseamnă că a greşit "andrisantul", era suficient să arunce ochii în declaraţiile de avere şi în curţile unor bugetari "rupţi în cur" de pe la Universitate, Tribunal, Direcţia Finanţelor Publice, Prefectură, Primărie sau Consiliul Judeţean şi să încerce să afle cine, când, cu cât şi pe ce perioadă i-a "creditat" pe şefii acestor instituţii publice de-au ajuns să administreze averi echivalente cu salariile încasate în avans pe vreo 100 de ani. Mai ştii, poate iese de-un şantaj, uşor, de vară...