Toamna orădeană bate la uşă
Programul ediţiei din acest an a Toamnei orădene, a XVIII-a la număr, începe să prindă încet, încet, contur. Aşa cum ne-am obişnuit, evenimentul care va marca deschiderea festivalului va fi Expo Varadinum, pe 24 septembrie, la Sala Sporturilor, celelalte puncte mari din program fiind: Săptămâna sportului, Târgul pălincarilor, Festivalul de teatru de stradă şi pub, Serbările oraşului şi Ziua oraşului.
Startul se va da pe 24 septembrie, cu Expo Varadinum, care va ţine până în 27 septembrie, inclusiv. De asemenea, în perioada 25-27 septembrie, sunteţi invitaţi la Campionatul internaţional de dans, în Sala "Vulturul Negru", respectiv la Târgul Furnizorilor de servicii pentru cetăţeni, sub Pasajul "Vulturul Negru". Săptămâna sportului se va desfăşura în zilele de 2, 3 şi 4 octombrie, în diferite locaţii, şi va aduce o serie de manifestări, printre care amintim: Crosul Toamnei orădene, Campinat de streetball, Concurs de înot, Campionat de şah, Campionat internaţional de karate modern. Tradiţionalul Târg al pălincarilor va avea loc în perioada 2-4 octombrie, de data aceasta, în Parcul 1 Decembrie şi nu în Bălcescu, iar în caz de vreme nefavorabilă, spectacolele se vor ţine la Casa de Cultură a Sindicatelor. Flavius Bunoiu, directorul interimar al Casei de Cultură a municipiului (CCM), spune că la această parte de folclor vom avea ansambluri şi solişti din Timiş, Hunedoara, Sălaj, Mureş, Sibiu şi Bihor. Perioada 5-8 octombrie va fi rezervată Festivalului de teatru de stradă şi pub, care va cuprinde, pe lângă spectacole de teatru, "cafeneaua literară", o expoziţie de maşini de epocă, pe strada Republicii, precum şi un Târg de servicii sociale. Flavius Bunoiu mai spune că Serbările oraşului se vor desfăşura în zilele de 9, 10 şi 11 octombrie, printre artiştii pop-rock invitaţi fiind: "Voltaj", "System", Anna Lesko şi "Fly Project", cap de afiş. Manifestările dedicate Zilei oraşului vor pune punct pe 12 octombrie ediţiei din acest an a Toamnei orădene.
Pentru că nu e bătut în cuie (aşa cum nu e nici bugetul festivalului - 240.000 lei!), programul Toamnei orădene va mai suporta unele adăugiri, până la definitivarea acestuia. Pe această cale, directorul CCM face o invitaţie către artiştii care doresc să participe la festival să ia legătura cu el, deoarece avem atâtea valori locale care merită promovate."În general, primesc oferte de participare de la trupe din afara oraşului. Aşa că, cine are idei şi doreşte să participe la festival, să cânte, poate să mă contacteze la tel./fax: 0359/409.793", a conchis interlocutorul nostru.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.