Toamna orădeană, fără Festivalul vinului?
Întrucât până, în prezent, un singur producător de vin şi-a manifestat interesul să participe la Festivalul vinului, există şanse ca în acest an tradiţionalul eveniment să nu se mai organizeze. Însă, având în vedere că programul Toamnei orădene nu e bătut în cuie, deocamdată, s-ar putea ca această situaţie să se schimbe.
Ediţia a XVIII-a a Toamnei orădene se va desfăşura în perioada 1 - 12 octombrie, însă, ca-n fiecare an, evenimentul va fi precedat de Expo Varadinum, începând cu 24 septembrie, la Sala Sporturilor. Totodată, în perioada 28 septembrie - 1 octombrie, se va desfăşura "Săptămâna sportului", care va reuni o serie de activităţi, printre care: Crosul "Toamnei orădene", Campionatul de streetball, concurs de înot etc. Ediţia din acest an a Târgului pălincarilor este programată pentru perioada 2-4 octombrie, de data aceasta în Parcul 1 Decembrie (nu în Bălcescu, cum era până acum!), iar în caz de vreme nefavorabilă spectacolele folclorice se vor desfăşura la Casa de Cultură a Sindicatelor. Din program vor mai face parte: Festivalul de teatru de stradă şi pub, în perioada 5-8 octombrie, respectiv Serbările oraşului, între 9 şi 11 octombrie. Manifestările dedicate Zilei oraşului vor pune punct pe 12 octombrie ediţiei din acest an a Toamnei orădene.
Cert e că, până la definitivarea lui, acest program mai poate suferi unele modificări, aşa că Flavius Bunoiu, directorul Casei de Cultură a municipiului, face, pe această cale, o invitaţie către artiştii care doresc să participe la festival să ia legătura cu el, mai ales că avem atâtea valori locale care merită promovate.
Este un prilej pentru CLO sa demonstreze ce vrea ...Daca renunta la palincari, vinari etc nu cred ca e o pierdere.Institutiile culturale(platite din buget) ar putea iesi de mai multe ori in acesata perioada la rampa pentru a-i vedea lumea. Dar ei (simandicosii de la filarmonica-simfonica-pori, prefera nuntile si evenim. private desi sunt platiti din bani publici!!!Si tot ei se mira ca nu sunt apreciati ....
manifestarile culturale ale toamnei oradene au fost jalnice din punct de vedere cultural. Aceiasi Cvartetul varadinum( culmea amatorismului ), fam .Chelu nelipsiti in ultimii 15 ani( oare de ce ?),etc. Toamna oradeana ar trebui sa fie o manifestare culturala in care nu consumul berii si al vinului sa fie cel mai important . Luati ex. Timisoarei si al Sibiului. Avem institutii locale platite de noi toti de la care asteptam mai multa implicare, si care se vad la aceste manifestari. Sa nu fie stimatii artisti filarmonisti cu nasul pe sus, ci, sa ia parte cu productii de divertisment spre ex. Ei iau salarul, dar cand e vorba de zile importante se ascund. Nu mai lasati pe mana amatorilor treaba cand e vorba de cultura!
Anterioarele festivaluri erau doar o parodie, mai bine fara asa ceva.Unde sunt producatorii bihoreni de vin ? Vin la sticla gasim si la magazin: in cea mai mare parte asa ceva ni s-a oferit iar mustul si vinul varsat nu erau de calitate.