Trei ani de eternitate - Andrei Șandor
Se împlinesc trei ani de când jurnalistul Andrei Șandor și-a luat zborul spre infinit...
Pe 14 iulie 2018, i s-a făcut rău pe stradă, unde a primit primele îngrijiri medicale din partea unui echipaj medical chemat chiar de el. Ulterior, a refuzat internarea, dar la câteva zeci de minute i s-a făcut din nou rău. Al doilea echipaj ajuns nu a mai reuşit să facă nimic pentru Andrei, jurnalistul încetând din viaţă la numai 42 de ani. Andrei nu era în evidenţa medicilor ca suferind de boli cardio-vasculare sau alte afecţiuni cronice.
Andrei Şandor a intrat în mass-media în anul 1995, ca realizator de emisiuni la Radio Sonvest Oradea. După o pauză pentru studiu și lucru (tot în media), în Franța, între 1996-1997, s-a reîntors în țară, la Sonvest. Și acolo a rămas până în 2004. A lucrat apoi la Jurnal Bihorean, după care s-a stabilit în mediul online, la contrastbihor.ro și bihorstiri.ro.
Mândria lui a fost fiul lui, Andrei jr., pe care l-a iubit nespus.
A plecat spre veșnicie pe 14 iulie, de Ziua Naţională a Franţei, a doua lui patrie.
Nu te vom uita niciodată!
Foarte frumos gestul redacției Crișana. Felicitări! RIP, Andrei!
Multumesc redactiei pentru gesturile de-acum trei ani si pentru amintirea lui Andrei , pastrata cu multa decenta in vorbe si fapte .