Ambiția, determinarea, tehnica, dar și psihicul puternic sunt calitățile care i-au ajutat pe jandarmii Andrei Stoica, Răzvan Bodea și Darius Mudura să ocupe locuri fruntașe la Campionatul Național de Judo desfășurat la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, în perioada 14 - 17 martie, la Călimănești.

Etapa finală a competiției a avut loc vineri, 17 martie, iar cei trei jandarmi bihoreni au făcut parte din categoria seniori, 90 kg, unde au întâlnit adversari la fel de puternici și valoroși din cadrul celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. În urma probelor, Andrei a obținut locul III, Darius locul II, iar Răzvan locul I.

Cei trei au palmarese foarte bogate, Andrei este multiplu medaliat la campionatele naționale și internaționale de judo și sambo iar Răzvan, în anul 2020, medaliat cu aur la categoria 98 kg - Cupa României Sambo, de 5 ori Campion Național la Judo și multiplu medaliat la Balcaniada și concursuri internaționale, cei doi participând la competiții de judo și sambo de 20 ani. De asemenea, Darius, în cei 16 ani de când practică judo, a obținut nenumărate titluri la competiții naționale și internaționale.

Dincolo de performanțele sportive remarcabile, cei trei jandarmi au o conduită militară exemplară, îndeplinind cu profesionalism misiunile și sarcinile încredințate.