Asociația Terranovis, în parteneriat cu Agenția de Management al Destinației Bihor, Consiliul Județean Bihor și Asociațiile „Szent Jakab Zarándok” și „Debreceni Hexxasakk és Természetbarát” din Ungaria, a organizat, sâmbătă, 8 iulie, evenimentul intitulat „Leșu Trail”.

 

La ediția din acest an a evenimentului au participat 195 de persoane, în mare parte turiști din Ungaria, care au mai fost în județul Bihor cu familiile lor, fiind vizitatori periodici, buni cunoscători ai acestor meleaguri.

„Participanții au avut posibilitatea ca, pe lângă admirarea peisajelor montane, să își îmbunătățească și performanțele individuale, alergând pe trasee lungi de 15, 20, 40, 60, 80 și 100 km. Ei au cutreierat Munții Bihorului, pornind din Stâna de Vale, și, în funcție de lungimea traseului, au avut posibilitatea de a străbate Vârful Poieni, Șaua Bohodei, Șaua Cârligați, Buteasa, Lacul de acumulare Leșu și Peștera Meziad, acestea fiind, de altfel, printre obiectivele turistice cu potențial ridicat ale județului Bihor”, a declarat Banto Norbert, directorul executiv al Agenției de Management al Destinației Bihor.

Potrivit acestuia, cea mai bună performanță i-a aparținut lui Csáky Károly, care a reușit să parcurgă traseul de 100 km în doar 17 ore și 4 minute.

„Pe această cale, dorim să mulțumim tuturor participanților, indiferent de lungimea traseului parcurs, dar și celor care, prin donațiile lor, au contribuit la strângerea fondurilor necesare organizării taberei Yuppi”, a spus Banto Norbert.