Un asistent medical s-a sinucis – „Drum lin spre stele”
O nouă tragedie în Oradea. Un bărbat de 40 de ani, asistent medical la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea s-a sinucis la sfârșitul săptămânii trecute.
Bărbatul lucra la radiologia Spitalului Județean și era iubit de colegi. Acesta a fost găsit spânzurat în locuința sa vineri, 30 octombrie.
„Mi se rupe sufletul să vă anunț că în 3.XI.2020 la ora 13.00, la cimitirul din Sântandrei, îl conducem pe ultimul lui drum pe soțiorul meu drag!”, a scris pe facebook soția îndoliată.
„Dumneavoastră ați pierdut un soț și un tată perfect, iubitor, iar noi am pierdut un coleg de milioane, un om respectuos, săritor, harnic. Păcat!
Sincere condoleanțe familiei și dragului nostru coleg să îi fie drumul lin și presărat cu flori! Nu te vom uita niciodată” a scris un coleg pe aceeași rețea de socializare.
Sa va fie rusine! Cum v-a trecut prin minte sa dati copy/paste pe durerea unei familii si sa faceti din ea stire de ziar si prilej de judecata si barfa? Cum v-ati permis sa publicati o poza cu cel care a decedat fara acceptul familiei? V-ati gandit vreo clipa la impactul pe care il va avea asupra copiilor si familiei sale? Rusine ca va faceti meseria calcand in picioare demnitatea si necazul oamenilor!