Pompierii militari bihoreni au acționat, marţi, în Oradea și Marghita, pentru stingerea a două incendii produse la autoturisme.

Astfel, pompierii Detașamentului 2 Oradea au intervenit pe strada Bartok Bela din municipiu, unde au localizat și lichidat un incendiu izbucnit la un autovehicul, cel mai probabil din cauza unui conductor electric defect.  În urma incendiului au ars materialele combustibile din compartimentul motor.

Cel de-al doilea apel, care semnala producerea unui eveniment similar, de această dată în municipiul Marghita, a fost primit în jurul orei 22.50. Flăcările, care se manifestau în partea din față a mașinii, au fost stinse în circa 10 minute de la primirea apelului prin 112, de pompierii Detașamentului Marghita, care au reușit să limiteze pagubele, împiedicând propagarea incendiului la întregul autovehicul. A ars circa 20% din compartimentul motor. Evenimentul, survenit în urma unui accident rutier, a fost cel mai probabil generat de scântei mecanice produse în urma coliziunii.

Pompierii militari paramedici au acordat primul ajutor calificat șoferului autoturismului, care, în urma accidentului rutier, a suferit o plagă la bărbie și la nas, acesta refuzând ulterior transportul la spital.