Un bărbat a decedat, vineri, după ce a fost prins sub un lift pe care încerca să îl repare, în Mina Băița. Deși a fost scos la suprafață de mineri până la sosirea echipajelor de urgență, nu a mai putut fi salvat de medici.

ISU BH a fost sesizat, în jurul orei 12.08, cu privire la faptul că un bărbat a fost prins sub un lift, în Mina Băița. „Pentru salvarea victimei, la fața locului au fost mobilizate de urgență, două echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Ștei, cu o autospecială de intervenție și cu ambulanța SMURD a subunității și elicopterul SMURD”, a precizat Lt. Col. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor. Pompierii paramedici au acordat victimei (care fusese adusă la suprafață de mineri) primul ajutor calificat și au transportat-o, în stare gravă, la Nucet, pentru a o preda echipajului medical care încadrează elicopterul SMURD. Bărbatul a intrat ulterior în stop cardio-respirator și, din nefericire, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate, nu a mai putut fi salvat, medicul declarând decesul acestuia. IPJ Bihor a transmis că polițiștii din Ștei s-au deplasat cu operativitate la faţa locului, iar din primele verificări s-a constatat că, un bărbat de 49 de ani, din localitatea Ghighișeni, în timp ce ar fi efectuat lucrări de reparații la un ascensor industrial din interiorul unei mine, a suferit leziuni, fiind transportat cu elicopterul SMURD la spital, unde, din păcate, a decedat. În acest moment nu există suspiciunea că bărbatul ar fi fost victima vreunei infracțiuni. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Ștei continuă cercetările sub coordonarea unui procuror, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor producerii nefericitului eveniment. De asemenea, au fost anunțați reprezentanții ITM Bihor.