Un bărbat din Valea lui Mihai, găsit carbonizat, în casă - Mort în incendiu
Un incendiu a izbucnit, duminică, la o casă din Valea lui Mihai, proprietarul un bărbat în vârstă de 77 de ani, fiind găsit decedat de pompierii chemaţi în ajutor.
Două incendii s-au produs, la locuințe situate în Valea lui Mihai și Diosig, din care unul soldat cu decesul unei persoane. Astfel, potrivit ISU Bihor, duminică, 19 noiembrie a.c., în jurul orei 23.40, un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” cu privire la producerea unui incendiu la o casă din Valea lui Mihai, semnalând totodată posibilitatea ca proprietarul, o persoană vârstnică, să fi fost surprins de flăcări în interior. Pentru gestionarea evenimentului, la fața locului s-au deplasat de urgență, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Valea lui Mihai, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu o ambulanță SMURD. În momentul sosirii forțelor de intervenție, flăcările se manifestau violent atât la nivelul acoperişului, cât şi în interiorul locuinţei, în dormitor și baie, existând riscul extinderii acestora și la alte încăperi. Pompierii militari au acționat simultan pentru stingerea focarelor și căutarea victimei în interiorul casei în flăcări. Din nefericire, au găsit în dormitorul casei, corpul carbonizat al bărbatului în vârstă de 77 ani. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite după mai bine de două ore de luptă cu flăcările. Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că nefericitul eveniment, soldat cu decesul bărbatului în vârstă de 77 de ani și cu distrugerea bunurilor din încăperile mistuite de flăcări, a fost, cel mai probabil, generat de o sobă metalică nesupravegheată, în care au fost introduse materiale combustibile pentru care sistemul de încălzire nu a fost proiectat. Tot duminică, în jurul orei 06.00, echipajele Stației Săcueni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din Diosig, eveniment generat cel mai probabil, de un coș de fum necurățat de funingine. Pompierii militari au stins incendiul în aproximativ 50 minute, pagubele fiind limitate la tavanul pe o suprafață de aproximativ 30 mp.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.