O adolescentă din Satu Barbă a ajuns la spital în urma unui incendiu provocat, cel mai probabil, de conductori electrici improvizați.

 

În dimineața zilei de miercuri, în  jurul orei 06.25, forțele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Marghita au fost alertate pentru stingerea unui incendiu izbucnit la gospodăria situată în localitatea Satu Barbă, comuna Abram. Echipajul de stingere a localizat și lichidat operativ incendiul, care se manifesta într-o  încăpere a locuinței, limitând pagubele la o ladă frigorifică, o masă și două scaune. Pompierii militari paramedici din cadrul aceleiași subunități au acordat primul ajutor calificat unei minore, în vârstă de 16 ani, care inhalase fum și acuza dureri la nivelul faringelui, transportând-o ulterior la spital. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” reaminteşte bihorenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale şi uneori, din nefericire, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti. Nu utilizaţi cablurile electrice, prizele, aparatele electrice, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii; nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat. Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent. Tot la capitolul improvizaţii se regăsesc şi reparaţiile efectuate de către o persoană neautorizată: fie că este vorba de un prieten priceput ori de un vecin bun la toate, diferenţa de tarif nu justifică pericolul la care vă expuneţi. Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: radiator, aerotermă, reşou, fier de călcat, lampă, televizor şi altele asemenea. Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului. Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate. Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent. De cele mai multe ori, acest miros este produs de topirea corpului prizei sau a ştecărului. Treptat, arsura se va extinde pe conductorul de alimentare, acesta schimbându-şi culoarea până când se înnegreşte. Următorul punct va fi aparatul electric sau sistemul electric din perete. Incendiul este iminent. Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (radiator, frigider, reşou, aerotermă, maşina de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi,  provocând în scurt timp, un incendiu. Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentării cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei. Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi. Nu blocaţi copiii în casă cu sisteme de încălzire electrice sau aparate electrice aflate în funcţiune.