În această perioadă, Primăria Oradea derulează o serie de lucrări la unitățile de învățământ din oraș. Astfel, sunt în curs de finalizare lucrările de asfaltare a curții de la Colegiul Național „Iosif Vulcan”, str. Jean Calvin nr. 5, lucrare în valoare de 165.000 lei, inclusiv TVA.

 

Lucrări de asfaltare

Totodată, sunt contractate lucrări de asfaltare curți la următoarele unități de învățământ: Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, lucrări în valoare de 150.000 lei, inclusiv TVA; Școala Gimnazială „Ioan Bogdan”, lucrări în valoare de 89.000 lei, inclusiv TVA; Școala Gimnazială „Szacsvay Imre”, lucrări în valoare de 72.000, inclusiv TVA. Execuția acestor lucrări urmează să înceapă în cursul lunii septembrie, va dura 30 de zile și va fi realizată de către firma Dumexim.

Tot anul acesta, au fost demarate procedurile privind execuția lucrărilor de asfaltare curți la nouă unități de învățământ din municipiul Oradea. În cadrul acestor lucrări, au fost cuprinse și dotările cu panouri de baschet, porți de handbal, fotbal și trasarea terenurilor de sport. Pentru șapte dintre aceste obiective de investiție, săptămâna aceasta va fi semnat contractul de execuție cu firma SC Drumuri Bihor SA, în calitate de lider de asociere și SC Tisoti Exim SRL în calitate de asociat. Pentru realizarea acestor obiective de investiție, au fost achiziționate atât serviciile de proiectare, cât și execuţia lucrărilor. Lucrările de asfaltare curți, propuse prin acest contract, se vor realiza la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Liceul German „Friedrich Schiller”, Școala Gimnazială „Lucreția Suciu”, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”, Grădinița Waldorf și la Creșa nr. 11. Pentru aceste obiective, după semnarea contractului, se va lucra la partea de proiectare, urmând ca lucrările propriu-zise de execuție să înceapă în această toamnă, în funcție de condițiile meteo, și să dureze 30 de zile. Valoarea totală a lucrărilor este de 711.542,26 lei, cu TVA inclus.

În ceea ce privește asfaltarea curții la Colegiul Tehnic „Traian Vuia”, aici au fost contractate serviciile de proiectare în valoare de 8.806 lei (inclusiv TVA), iar lucrarea de asfaltare a curții la Școala Gimnazială „Avram Iancu” se află în curs de verificare a ofertelor depuse.

 

Lucrări de reparații curente

În anul curent, a fost racordată la rețeaua de termoficare a orașului Școala Gimnazială „Lucreția Suciu”, lucrări în valoare de 126.295,39 lei, inclusiv TVA. Totodată, în acest an au fost executate și lucrări de reparații curente în regie proprie, prin Biroul Întreținere Construcții, la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” (reparații la grupuri sanitare), amenajare grup sanitar pentru persoane cu dizabilități, zugrăveli și înlocuit pardoseală în trei săli de clasă la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, zugrăveli la Grădinița nr. 18; amenajare grupuri sanitare pentru persoane cu dizabilități la Școala Gimnazială „Ioan Slavici”; amenajare grup sanitar pentru persoane cu dizabilități la Școala Gimnazială „Lucreția Suciu”; amenajare grup sanitar pentru persoane cu dizabilități la Școala Gimnazială „Oltea Doamna”; amenajare grup sanitar pentru persoane cu dizabilități și zugrăveli în două săli de clasă la Școala Gimnazială „Szacsvay Imre”. În prezent, sunt în curs de execuţie lucrări de amenajare grup sanitar pentru persoane cu dizabilităţi la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”.

Având în vedere greutățile întâmpinate la licitarea serviciilor de proiectare – reparații instalații electrice, respectiv instalații sanitare prin neprezentarea sau licitarea de mai multe ori a serviciilor, în prezent sunt în curs de contractare serviciile de proiectare pentru reparații la instalațiile electrice de la Grădinița nr. 50, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” și Liceul German „Friedrich Schiller”. Este în curs de licitare și execuția lucrărilor de reabilitare a Căminului Internat de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia”, în valoare de 500.000 lei.

În acest an, vor începe lucrările de reparații capitale fațade și împrejmuire la Grădinița nr. 53 în valoare de 900.000 lei și refacere împrejmuire la Liceul Teoretic German „F. Schiller” în valoare de 63.824 lei, inclusiv TVA. Sunt în curs de contractare lucrările de reparații acoperiș la Liceul „Aurel Lazăr”, cu o valoare estimată de 127.000 lei și sunt în curs de licitare reparații la acoperișul Colegiului Național „Emanuil Gojdu” cu o valoare estimată de 45.000 de lei.

În cursul lunii septembrie, vor fi montate 117 bănci în curțile interioare ale unităților de învățământ și vor fi montate echipamente de joacă la 12 grădinițe, în valoare de 98.971 lei inclusiv TVA.

În ședința Consiliului Local de azi au intrat spre aprobare indicatorii tehnico-economici aferenți proiectului privind reabilitarea fațadei la Liceul Ortodox Episcop „Roman Ciorogariu”, urmând ca în acest an să înceapă lucrările de reparații la fațade, valoarea acestor lucrări fiind estimată la 277.000 lei inclusiv TVA.

„Așa cum am mai amintit, creșterea calității procesului educațional în școlile din Oradea este foarte importat pentru municipalitate, de aceea investim anual în unitățile de învățământ, deoarece ne dorim ca elevii noștri să poată învăța în condiții decente”, a declarat Lucian Popa, directorul executiv al Direcției Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea.