Cadrele didactice, cercetătorii titulari și reprezentanții studenților în Senatul universitar și consiliile facultăților Universității din Oradea, au participat ieri la alegerile pentru funcția de rector. Singurul candidat înscris a fost Constantin Bungău.

Scrutinul a avut loc în sala de conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea, marți 14 martie, între orele 10.00 și 16.00.

La urne au fost așteptate 949 de persoane (881 cadre didactice și 68 studenți): cadrele didactice, cercetătorii titulari și reprezentanții studenților în Senatul universitar și în consiliile facultăților.

În urma prezenței la vot a unui procent de 78.5% din totalul alegătorilor, prof. univ. dr. habil. Constantin BUNGĂU a fost ales RECTOR pentru mandatul 2024-2029, cu un număr de 692 voturi (92,7% din totalul voturilor exprimate).

Programul managerial propus de Constantin Bungău pentru noul mandat are titlul „UO - Universitate Sustenabilă a Viitorului” și poate fi consultat pe uoradea.ro.

Bungău este rector din 2012, an în care a preluat conducerea de la Cornel Antal.