Universitatea Oradea, îngenucheată de Justiţie
Braţul legii sparge fărădelegea tăcerii
Conducerea Universităţii de stat din Oradea a fost obligată de instanţă să respecte legea, după ce Tribunalul Bihor, sesizat de cotidianul "Evenimentul zilei", a constatat refuzul abuziv de a respecta prevederile Legii 544 privind accesul la informaţiile publice.
Magistraţii bihoreni nu s-au "încovoiat" în faţa influenţei politice a ex-senatorului PSD Teodor Maghiar, fostul rector al Universităţii, şi nici a puterii financiare a acestuia. "Aici, eu fac legea", spunea fostul rector într-un anumit context, însă justiţia i-a demonstrat că "nimeni nu-i mai presus de lege", indiferent de banii sau influenţa pe care ar avea-o. Procesul câştigat ieri de cotidianul "Evenimentul zilei" în lupta cu conducerea Universităţii din Oradea pentru accesul la informaţiile de interes public deschide, practic, o speţă nouă în analele justiţiei bihorene, care va fi accesată, cu siguranţă, atât de instituţiile media cât şi de simplii cetăţeni cărora li se ignoră dreptul la liberă informare. "Instanţa a constatat abuzul de drept al intimatei, Universitatea din Oradea, care nu s-a conformat obligaţiilor pe care le avea de îndeplinit în virtutea prevederilor exprese ale Legii 544", ne-a declarat avocatul cotidianului "Evenimentul zilei" , dr. Kolozsi ?rp?d.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.