Zena Pop-Cohuț, proaspăt absolventă a Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” și vicepreședinte al Consiliului Județean al Elevilor Bihor, este singura participantă din Oradea înscrisă în categoria „The Digital Prodigies” a competiției Untold Creators, un program dedicat tinerilor pasionați de conținut digital.

La doar 18 ani, Zena este și una dintre cele mai tinere finaliste ale ediției din acest an. Competiția, organizată de unul dintre cele mai mari festivaluri din România – Untold – urmărește să descopere și să promoveze creatori de conținut cu potențial, care își doresc să facă parte din echipa oficială de comunicare digitală a festivalului.

„Am ajuns în etapa de votare, iar susținerea publicului poate fi decisivă pentru mine. Visul meu este să fac parte anul acesta din echipa Untold Digital Team și să contribui la promovarea unuia dintre cele mai mari evenimente muzicale din Europa”, a transmis Zena Pop-Cohuț.

Pentru a câștiga, tânăra din Oradea are nevoie de cât mai multe voturi, care se pot acorda astfel în trei pași: Pasul 1 – accesați contul oficial de Instagram @untoldcreators; Pasul 2 – intrați în secțiunea Stories și căutați-o pe Zena; Pasul 3 – dați like (inimioară) la story-ul în care apare.

Voturile sunt decisive și se acordă doar online, direct din Instagram, până la închiderea oficială a etapei de jurizare.