Pompierii bihoreni au intervenit, luni, pentru stingerea a trei incendii produse la terenuri virane de pe raza localităților Valea Crișului, Oșorhei și Lăzăreni.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor, luni, între orele 17.10 - 20.05, pompierii militari din cadrul Gărzii Tinca, în cooperare cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Lăzăreni, au acționat pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un teren viran din localitatea Gruilung, comuna Lăzăreni, pe o suprafață de circa nouă hectare, eveniment soldat cu arderea mărăcinișului și lăstărișului de pe suprafața incendiată. 

De asemenea, în jurul orei 19.15, pompierii Stației Aleșd și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bratca au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un teren de pe raza localității Valea Crișului (eveniment în urma căruia au ars vegetație uscată și deșeuri, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați), iar între orele 20.50 - 21.30, echipajele de pompieri militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea au stins un incendiu ce se manifesta la un teren viran din Oșorhei, pe o suprafață de circa 3.000 de metri pătrați. Cele trei evenimente menționate au fost provocate, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis în spații deschise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, în scopul igienizării terenurilor prin arderea deșeurilor ori a vegetaţiei uscate. În scopul preîntâmpinării incendiilor de vegetație uscată, care se pot propaga la gospodăriile cetățenești provocând pagube însemnate, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” reaminteşte bihorenilor obligativitatea respectării prevederilor legislaţiei în vigoare. Astfel, în vederea realizării igienizării terenurilor prin ardere, cetăţeni au obligaţia de a solicita şi obţine, de la autorităţile competente, următoarele documente: accept de la Agenţia pentru Protecţia Mediului; permis de lucru cu focul. Emiterea permisului de lucru cu focul se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens. Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.