Va lega Lugașu de Jos de Huedin - Magistrala de gaz se extinde
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a anunțat extinderea rețelei de gaz în zona Aleșd, de-a lungul râului Crișul Repede. Magistrala va conecta județele Bihor și Cluj, printr-un proiect realizat de Transgaz.
Consiliul Județean Bihor a emis, în data de 9 februarie, certificatul de urbanism pentru comunele Borod, Bratca, Vadu Crișului, Măgești, Aștileu, Lugaşu de Jos şi oraşul Aleșd. Magistrala de 70 de kilometri va lega Lugașu de Jos de Huedin. Studiul de fezabilitate se află în curs de elaborare, cu termen de finalizare în luna august a acestui an.
„În toamna acestui an, Transgaz ar urma să organizeze licitația pentru selectarea unui constructor, iar din primăvara anului viitor ar trebui să înceapă lucrările. În paralel cu aceste lucrări, în parteneriat cu primăriile din zonă, ne propunem să construim rețele de distribuție în așa fel încât, spre finele anului 2024, să se poată alimenta cu gaz locuințele și firmele. Luni, 7 februarie, am avut, la Aleșd, o întâlnire cu primarii din zonă și am convenit pașii pe care îi vom urma. Mulțumesc companiei Transgaz pentru realizarea acestui proiect ce va permite accesul locuitorilor de pe valea Crișului Repede la rețele de gaz”, a precizat Ilie Bolojan.
Potrivit administraţiei judeţene, localitățile Aleșd, Aștileu, Țețchea și Tileagd au finalizat studiile de fezabilitate, astfel că, după avizarea Transgaz privind racordarea la noua magistrală, din primăvara acestui an va putea fi declanșată procedura de concesionare a rețelelor pentru aceste patru UAT-uri.
„Celelalte comune, de la Aleșd în amonte spre Vadu Crișului și Bratca, își vor pregăti datele preliminare în scopul constituirii unei Asociații de Dezvoltare care să solicite conectarea în magistrală. Până la sfârșitul lunii martie se va decide, de către fiecare consiliu local, dacă vor intra în proiect. Comunele care vor decide să introducă rețele de gaz își vor realiza studiile de fezabilitate până la sfârșitul acestui an. Anul viitor și aceste comune vor trece la concesionarea rețelelor”, a mai adăugat președintele CJ Bihor.
Consiliul Judeţean Bihor va asigura o cofinanțare pentru realizarea rețelei de distribuție.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.