Centrul Expozițional EFA din Corpul E al Cetății medievale Oradea a găzduit luni, 15 ianuarie, vernisajul unei expoziții deosebite de artă fotografică dedicată Zilei Culturii Naționale.

Cu această ocazie, pe simezele Galeriei „Matei Stegerean” au fost instalate 58 de fotografii acceptate și premiate la concursul internațional de artă fotografică, intituloat „Ce te legeni, codrule”. Imaginile au fost realizate de artiști fotografi români și maghiari din SUA, Serbia, Malta, R. Moldova, România, Ucraina și Ungaria. Vernisajul expoziției internaționale a debutat cu interpretarea poeziei „Ce te legeni, codrule”, în limba română, de eleva Maria Rad, de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, Oradea, și în limba maghiară, de Balta-Taics Hanna, elevă în clasa a VIII-a la Liceul de Arte, Oradea. Publicul prezent la eveniment, printre care s-au aflat și elevii Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, a fost salutat de artistul fotograf Ștefan Tóth István, președintele AIEFA, care a prezentat contextul în care a fost organizată prima ediție a concursului internațional de artă fotografică și a mulțumit tuturor celor care au contribuit la reușita acestui proiect. În continuare, a luat cuvântul prof. Ana Marchiș, directoarea Colegiului Național „Emanuil Gojdu” Oradea, care a apreciat originalitatea acestui proiect internațional și a mulțumit pentru colaborarea cu AIEFA. În încheiere, directoarea adjunctă a Liceului de Arte Oradea, prof. Nagy Gabriella, a mulțumit pentru posibilitatea oferită de a participa la acest proiect cultural. Vernisajul s-a încheiat cu festivitatea de înmânare a premiilor, în cadrul căreia au fost citite mesajele artistului fotograf Veaceslav Bruma (R. Moldova) și ale prof. Ioan Roxin (Franța). Momentele muzicale ale evenimentului au fost oferite de reprezentul Grupului Cultural „Duo Sola Fide” din Oradea, artistul de violă Thurzó Sándor József, care a interpretat mai multe piese din repertoriul românesc.

Expoziția internațională va rămâne la dispoziția publicului până la data de 14 februarie, în zilele de lucru, marți, joi și vineri, între orele 10.00 - 14.00, precum și luni și joi, între orele 14.00 - 18.00, în Galeria „Matei Stegerean”, accesul fiind liber. Lucrările expuse vor fi proiectate și pe ecranele din mijloacele de transport ale municipiului Oradea, datorită protocolului încheiat între AIEFA și OTL.

Foto Csiki János