Vernisajul expoziției de fotografie - Debut al absolvenţilor
Centru Expozițional EFA din Corpul E, parter al Cetății medieval Oradea,a găzduit sâmbătă, vernisajul expoziției absolvenților cursului de tehnică și artă fotografică în limba română condus de către Ștefan Tóth István.
La cursul organizat de către Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA), care a debutat la începutul lunii aprilie 2023 au participat 11 iubitori de fotografie, frumos și culoare, angajați ai Summit Agro România, membrii ai familiilor lor sau colaboratori din întreaga țară: Baia Mare, București, Carei, Oradea, precum din Ungaria - Jula. Cu această ocazie au fost expuse 123 de fotografii realizate de absolvenții: Călin Cosma (RO), Monica Cosma (RO), Anita Magdalena Laszló (HU), Irina Lăța (RO), Ștefana Lăța (RO), Lorena Rus (RO), Alina Șandru (RO), Patricia Maria Știrbu (RO), Magdalena Simona Stăicuț (RO), Răzvan Știrbu (RO) și Elena-Cristina Stăncan (RO).
Publicul prezent la eveniment a fost salutat de către dr. ing. Patricia Maria Ştirbu preşedintele Summit Agro România, Bulgaria şi Republica Moldova, dar și absolventă a cursului.
„Mă bucur că printre exponate se regăsesc o serie de fotografii care prezintă culturile sănătoase din diferite părți ale României, la care o contribuție deosebită a avut și produsele livrate fermierilor de către Summit Agro România. De asemenea apreciez originalitatea fotografiilor expuse în cele trei galerii, precum și creativitatea absolvenților”, a declarat aceasta. În cadrul vernisajului a fost prezentat şi mesajul absolventei Anita Laszlo din Jula (HU).
„Acestea ar fi cuvintele mele de salut dacă m-aș afla fizic lângă dumneavoastră, dar din păcate programul mult prea aglomerat nu mi-a permis să ajung să sărbătorim împreună sfârșitul acestui curs de fotografie, de fapt nici nu l-aș numi sfârșit ci un capitol încheiat. Am speranța că și cu alte ocazii vom putea învăța, colabora și munci împreună”, a subliniat în mesajul ei absolventa din Ungaria. În încheiere au fost înmânate cursanților prezenți la eveniment Certificatele de absolvire.
Momentele muzicale ale vernisajului au fost oferite de către reprezentantul Grupului Cultural “Duo Sola Fide” din Oradea, artistul de violă Thurzó Sándor József, care a interpretat piesele: „Balada” de Ciprian Porumbescu, „Melody” de Liana Alexandra, „Cântec de seară” de Ludovic Feldman și „Cântec de leagăn” de Zeno Vancea. Expoziția va rămâne la dispoziția publicului până la data de 6 octombrie, în zilele de lucru între orele 16.00 - 20.00, respectiv în zilele de luni și miercuri între orele 09.30 - 13.00. Imaginile vor fi prezentate și pe ecranele mijloacelor moderne de transport din Oradea, în baza protocolului încheiat între EFA și OTL.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.