Unul dintre punctele de pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Beiuș din 28 decembrie s-a referit la aprobarea impozitelor și taxelor locale ce se aplică în anul 2018. Proiectul propus de primarul Petru Mlendea-Căluș aducea majorări semnificative, mai ales la impozitele pe clădiri, de 20 la sută în cazul persoanelor fizice și de nu mai puțin de 50 de procente pentru cele juridice!

Consilierii locali PSD au reușit să-și impună punctul de vedere, acela de menținere a impozitelor la nivelul din 2017, arătând că Primăria nu a adus argumente referitoare la necesitatea majorării acestora.