Poliţia Locală Oradea a fost sesizată cu privire la o depozitare de deşeuri pe strada Muntele Găina. În urma vizualizării camerelor de supraveghere, aceștia au identificat doi minori, care au depozitat şase saci cu resturi menajere şi îmbrăcăminte.

„În urma cercetărilor, a fost identificat şi sancţionat contravenţional numitul P.P.D., părintele celor doi minori, pentru încălcarea prevederilor HCL nr. 627 din 2021. Totodată, în aceeaşi locaţie, poliţiştii locali cu sprijinul Serviciului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, au reuşit identificarea lui M.N. din Oradea, care a oprit autoturismul în dreptul unui coş stradal situat la intersecţia str. Mărăşeşti cu str. Muntele Găina şi a depozitat în dreptul acestuia un sac cu deşeuri menajere. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei”, precizează Poliţia Locală Oradea.

Primăria Municipiului Oradea, prin Direcţia Poliţia Locală Oradea, reaminteşte cetăţenilor că este interzisă: abandonarea oricărui tip de deşeu pe domeniul public; aruncarea, deversarea sau depozitarea oricărui fel de deşeuri pe spaţiile verzi; evacuarea de ape reziduale, chimicale sau deşeuri de producţie, produse petroliere sau alte substanţe nocive pe spaţiile verzi; aruncarea pe spațiile verzi a maselor plastice, hârtiilor, sticlelor, resturilor animale, deșeurilor menajere și a oricăror alte deșeuri.

Totodată, Primăria Oradea reamintește cetățenilor că sunt amenajate două locații de colectare a deşeurilor, în următoarele puncte de colectare: cel de pe str. Thurzo Sandor (tel: 0359 179 579)  și cel de pe str. Uzinelor (tel: 0359 411 561).

Poliția Locală Oradea atrage atenţia că abandonarea deşeurilor pe domeniul public se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei până la valoarea de 40.000 lei pentru persoane fizice și de la 1.000 lei până la 70.000 de lei pentru persoane juridice.

Orădenii sunt rugați să sprijine demersurile iniţiate de Primăria Oradea şi Direcţia Poliţia Locală Oradea pentru un oraş curat. Pentru orice situaţii de încălcare a normelor de mediu în Municipiul Oradea, puteţi apela Direcţia Poliţia Locală Oradea la numărul de telefon 0259-969, prin e-mail politia.locala@oradea.ro sau prin aplicaţia Oradea City Report.