Primarul Oradiei, Florin Birta, a primit ieri, 7 septembrie, vizita ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, împreună cu care a vizitat șantierul viitorului incubator de afaceri din Oradea și a discutat cu pioni importanți din domeniul IT.

„Digitalizarea administrației locale a devenit deja o necesitate și trebuie să găsim soluții pentru transformarea digitală la nivel local, astfel încât să creștem competențele digitale și să facilităm serviciile publice pentru comunitate. Primăria Oradea face pași importanți înspre această direcție, susținând prin diverse inițiative comunitatea tech, se lucrează inclusiv la un incubator de afaceri care va reuni, sub același acoperiș, start-up-uri din domeniul creativ”, a precizat Florin Birta.

În campusul companiei tech Creatopy din Săldăbagiu de Munte, edilul împreună cu ministrul Digitalizării au avut ocazia să viziteze cea mai mare clădire certificată „low energy” din Europa de Est, de către Institutul de Case Pasive din Germania. Aceasta se întinde pe 2.400 mp și găzduiește două companii orădene: Creatopy și Flipsnack. Sebastian Burduja a fost întâmpinat de fondatorul și CEO-ul Gabriel Ciordaș, care i-a împărtășit ministrului situația actuală a companiilor IT și ce măsuri ar fi binevenite pentru a încuraja dezvoltarea pe piața românească.

Primarul Florin Birta l-a însoțit pe ministru și pe șantierul viitorului incubator de afaceri „Cresc Oradea Mare”, care va funcţiona în clădirea fostului spital de neurologie din str. Louis Pasteur. Lucrările au ajuns deja la un stadiu fizic de 50%, iar odată finalizat, va găzdui firme din domeniul creativ, precum dezvoltare de software pentru design, creaţie, animaţie, dar şi alte domenii creative.

La Make IT Oradea, organizația non-profit fondată la inițiativa Primăriei Oradea și a Agenției de Dezvoltare Locală Oradea, împreună cu membri locali, s-a vorbit despre ecosistemul local de IT și despre necesitatea consolidării comunității de start-up-uri și păstrarea companiilor o dată înființate, în România.

La finalul întâlnirilor, ministrul Sebastian Burduja i-a asigurat pe cei prezenți de întreg sprijinul echipei de consilieri specializați ai Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, astfel încât lucrurile să se miște în direcția dorită. Burduja a participat și la lansarea BIOdyssey, primul hub de inovație în medicină din România, care a avut loc în cadrul Conferinței Internaționale de Tehnologie Medicală.