Vizita preşedintelui Slovaciei în Bihor - Un eveniment major în viaţa unei minorităţi etnice exemplare
Preşedintele Republicii Slovacia, Ivan Gasparovic, s-a aflat sâmbătă, în premieră, în vizită în judeţul Bihor. Potrivit deputatului Adrian Miroslav Merka, reprezentantul minorităţilor slovace şi cehe în Parlamentul României, vizitarea judeţului nostru este una istorică, fiind pentru prima dată în ultimii aproximativ 400 de ani când şeful statului slovac vine în mijlocul comunităţii din această zonă a României.
Primul popas bihorean, la Salonta
Preşedintele slovac a aterizat sâmbătă în jurul orei 11.00 pe Aeroportul Internaţional din Arad, acesta aflându-se într-o vizită de trei zile în România. În aeroport, preşedintele a avut o întrevedere cu autorităţile judeţului Arad, temele discuţiilor fiind legate de comunitatea slovacă din Nădlac, cea mai mare din ţară, care numără peste 4.000 de persoane, respectiv peste 47% din populaţia localităţii. Înconjurat de sute de susţinători, Ivan Gasparovic a declarat că alegerile anticipate ar putea fi o soluţie la criza politică din România, în timp ce pentru criza economică, a recomandat creşterea consumului de produse autohtone. Următoarea oprire a preşedintelui a fost la Salonta. Aici, Ivan Gasparovic a vizitat Consulatul onorific al Republicii Slovacia din Salonta, a discutat cu localnicii, s-a întâlnit cu investitori slovaci din zona judeţelor Bihor, Sălaj şi Arad, i-a salutat şi a semnat în cartea de onoare a Consulatului. "Sunt foarte bucuros că am venit în vizită în România, în special în comunitatea de slovaci şi cehi. Noi am avut mereu o colaborare foarte bună şi îmi doresc ca aceste relaţii să dureze", a declarat preşedintele în faţa Consulatului din Salonta. Programul vizitei preşedintelui în Bihor s-a prelungit până sâmbătă seara, deoarece spre Şinteu s-a folosit o rută ocolitoare. "Dinspre Aleşd era foarte greu accesul din cauza zăpezii şi a copacilor care pot în orice moment să cadă. Poliţia nu a vrut să îşi asume riscul să ne lase să mergem pe acel traseu, aşa că am ales o rută ocolitoare, pe la Marghita, Suplacu de Barcău şi Sălaj", a declarat liderul Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, deputatul Adrian Miroslav Merka. Tot din cauza vremii nefavorabile, Festivalul cartofului a fost anulat.
Aşteptat cu mare fast la Şinteu
Zăpada de aproape un metru şi temperaturile scăzute nu i-au împiedicat pe locuitorii comunei Şinteu să se adune cu sutele în curtea şcolii din localitate, unde a fost întâmpinat într-un autentic stil slovac preşedintele Ivan Gasparovic. Acesta a fost primit de o delegaţie formată din primarul Augustin Albert, prefectul judeţului Bihor, Gavrilă Ghilea, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, preşedintele Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, deputatul Adrian Miroslav Merka, episcopul romano-catolic Laszlo Bocskey, şi inspectorul şcolar general al judeţului Bihor, Dorel Luca. Îmbrăcaţi în porturi populare slovace, câţiva copii, vizibil emoţionaţi de numărul mare de personalităţi prezente, au cântat şi recitat poezii în limba slovacă. A urmat un spectacol de muzică populară, susţinut tot de către tinerii din comună, iar la final, preşedintele Ivan Gasparovic a făcut cadou unităţii de învăţământ mai multe rechizite, dar şi mingi de fotbal şi jucării. La Primăria Şinteu, oaspetele a avut o întrevedere cu slovaci din judeţele Arad, Sălaj şi Timiş, aici fiind semnate două protocoale de colaborare între comunele Şinteu - Terchova (Slovacia) şi Şinteu - Lucky (Slovacia).
Paza bună trece primejdia rea
Vizita preşedintelui Slovaciei în Bihor nu a fost lipsită de incidente neplăcute. Potrivit Poliţiei, nouă tineri care se aflau în faţa Consulatului din Salonta au fost duşi la secţia de Poliţie pentru a fi legitimaţi, după care au fost lăsaţi să plece. Având în vedere că siguranţa preşedintelui era primordială, autorităţile au luat măsuri împotriva tinerilor, fiind mult mai vigilenţi, mai ales că un eveniment similar s-a petrecut anul trecut. Aflată în vizită la Oradea, ambasadoarea Republicii Slovace în România, Dagmar Repcekova, a fost întâmpinată la Casa Tineretului de către un grup de aproximativ 10 persoane, făcând parte din Asociaţia Tinerilor Maghiari. Aceştia au format atunci la intrarea în clădire un culoar şi au afişat mai multe pancarte cu înscrisuri negative despre Slovacia. De această dată, însă, vizita preşedintelui s-a finalizat, în cele din urmă, fără evenimente neplăcute. La ora 19.30 acesta a plecat cu avionul, de pe Aeroportul Arad, către Bratislava.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.