Compania Ryanair a anunţat că trei dintre cursele de pe aeroportul Eindhoven au fost anulate şi alte trei au fost relocate pe aeroportul Dusseldorf-Weeze. Printre cele trei rute relocate este şi zborul Oradea-Eindhoven.

Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că Ryanair a decis relocarea zborului Oradea-Eindhoven către aeroportul Dusseldorf-Weeze. Se pare că motivul pentru care s-a ajuns la această soluţie este refuzul Aeroportului Eindhoven de a aloca mai multe sloturi de operare pentru Ryanair. „Din motive organizatorice și logistice, compania RyanAir a decis relocarea zborului Oradea-Eindhoven către o altă destinație din vestul Europei. Astfel, în urma deciziei care a afectat 6 zboruri din Olanda, 3 dintre acestea au fost anulate, iar alte 3 mutate la aeroportul Weeze”, se menţionează într-un comunicat de presă al CJ Bihor. Cursa Oradea-Eindhoven ar fi trebuit să fie operată începând cu data de 31 octombrie, cu o frecvenţă de trei ori pe săptămână. „Trebuie remarcat că Oradea a rămas în polul pozitiv în planurile de dezvoltare ale companiei irlandeze. Până la urmă, chiar este îmbucurător Weeze - Dusseldorf, după Munchen, foarte multe orașe germane din vest vor putea fi atinse de bihoreni, printre care Dortmund, Munster, Koln sau Duisburg”, a declarat Pásztor Sándor, președintele Consiliului Județean Bihor.

Purtătorul de cuvânt al CJ Bihor, Adrian Simon, a menţionat că următoarele destinații europene ce vor fi disponibile de pe Aeroportul Internațional Oradea sunt Londra și Memmingen (Munchen) începând cu 1 septembrie 2017.