Pompierii militari bihoreni au intervenit azi, pentru preîntâmpinarea unei deflagrații și gestionarea unei situații de urgență, generată de scurgeri de gaze într-un bloc situat pe strada Piața Independenței din Marghita.

Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor), în jurul orei 11.45, apelanta precizând faptul că a tăiat din greșeală, o țeavă de gaz, în locuință simțindu-se un miros puternic. Simultan cu alertarea echipajelor de pompieri din cadrul Detașamentului Marghita și ale distribuitorului de gaz, dispecerul ISU Bihor i-a indicat femeii să închidă robinetul de alimentare cu gaz, să nu utilizeze surse de foc, să nu aprindă becurile, televizorul sau radioul, să deschidă rapid ferestrele și ușile și să iasă de urgență din apartament. Până la sosirea echipajelor, trei adulți și doi copii care se aflau într-un apartament învecinat, s-au autoevacuat. Potrivit mr. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, echipajele de intervenție au procedat la realizarea măsurilor specifice de gestionare a evenimentului, astfel că, pompierii militari au verificat fiecare din cele 30 de apartamente ale blocului, pentru salvarea eventualelor victime intoxicate și au ventilat casa scării și locuințele, asigurând totodată măsurile de apărare împotriva incendiilor, iar reprezentanții distribuitorului de gaz au închis vana centrală de gaz (femeia reușind să închidă doar robinetul instalației de alimentare din apartament), au efectuat măsurători ale concentrației de gaz în apartamente și au verificat instalația la nivelul fiecărei locuințe, executând în același timp, lucrări specifice de mentenanță. Din fericire, nu au existat persoane rănite.