Anul care s-a încheiat a fost unul bogat în evenimente frumoase pentru talentatele surori Lorena și Denisa Ghib, cu numeroase participări la concursuri organizate în țară, de unde s-au întors cu zeci de premii și diplome, spre bucuria familiei și a profesoarei lor, Romina Nemeș-Silaghi.

Surorile Lorena și Denisa Ghib au avut un an foarte încărcat, tinerele artiste participând, anul trecut, la numeroase concursuri organizate în țară, de unde s-au întors acasă cu cinci diplome de excelență, șase trofee de categorie, 40 locuri I, 16 locuri II, 4 locuri III, plus peste 80 de spectacole. Totodată, anul trecut, a apărut și cea de-a treia carte în care se scrie despre tinerele artiste.

„Pentru toate aceste daruri pe care le-am primit, îi mulțumim lui Dumnezeu și, în special, pentru frumosul har cu care ne-a înzestrat”, ne-au mărturisit surorile Ghib.

Prin intermediul ziarului CRIȘANA, Lorena și Denisa Ghib au ținut să aducă mulțumiri, în special, profesoarei lor, Romina Nemeș-Silaghi, care a fost alături de ele și le-a susținut mereu. „Doamna profesoară a fost întotdeauna lângă noi, ne-a susținut, de fiecare dată, a cântat alături de noi, a fost cea care ne-a învățat să iubim cântecul popular cu pasiune, implicare și dăruire. De asemenea, mulțumim foarte mult preoților, primarilor și organizatorilor de concursuri și evenimente, persoanelor de la sunet, care și-au dat tot interesul să avem spectacole reușite, dar și televiziunilor și presei scrise, pentru promovare și susținere. De asemenea, mulțumim domnilor Ioan Degău și Miron Blaga, pentru cele trei volume „Crișana”, mulțumim „bunicuței” noastre dragi Miorița Săteanu și doamnei Florica Ruja. Totodată, mulțumim profesorilor deosebiți de la școală, colegilor noștri și, nu în ultimul rând, prietenilor de pe rețelele de socializare, care ne susțin prin mesaje deosebite. Tuturor celor care au fost alături de noi, le mulțumim din suflet și le dorim un an nou plin de sănătate, fericire și noroc alături de cei dragi”, au conchis tinerele artiste.