Mii de bihoreni au mers în weekend la mormintele rudelor şi cunoscuţilor şi au aprins o lumânare în memoria celor trecuţi în lumea de dincolo, fiind însoţiţi, în rugăciunile lor, de rugăciunile preoţilor, şi respectând, ca în fiecare an, tradiţia.

Vineri, 30 octombrie, şi sâmbătă, 31 octombrie, orădenii au mers la morimntele celor dragi pentru a le curăţa şi înfrumuseţa. Accesul a fost permis cu maşina, contra sumei obişnuite de 10 lei, maşinile fiind direcţionate la ieşire spre accesul dinspre cartierul Europa, pentru a evita aglomeraţia pea lei. Administraţia Cimitirului a pus şi în acest an la dispoziţia doritorilor sape, greble, mături şi alte accesorii de care oamenii au avut nevoie pentru îngrijirea mormintelor.
Sâmbătă, 31 octombrie, şi duminică, 1 noiembrie, programul Cimitirului Rulikovski a fost prelungit până la ora 21.00, urmând ca de astăzi, 2 noiembrie, să se revină la programul 8.00-17.00, valabil până la data de 31 martie 2021.

Ziua Morţilor, Ziua tuturor Sfinţilor, Luminaţia sau Luminaţiile, se sărbătoreşte annual în data de 1 noiembrie, atât în România cât şi în multe alte ţări creştine.

Credincioşii merg special la biserică şi la cimitir, curăţă mormintele şi le înfrumuseţează cu flori, în amintirea celor care cândva i-au însoţit pe drumul vieţii. În noaptea de 1 noiembrie, fiecare mormânt devine un mic altar al luminii. Mii şi mii de lumânări sunt aprinse în memoria celor trecuţi în eternitate. Se spune că de Ziua Morţilor porţile Tărâmului de Dincolo se deschid iar morţii vin să-i viziteze pe cei vii. Semnificaţia Zilei morţilor se regăseşte în spiritualitatea Bisericii Romano-Catolice, însă tradiţia a fost preluată în timp şi de ortodocşi, luterani, calvini sau unitarieni. În general, Biserica Ortodoxă face pomenirea morţilor sâmbăta. Unii credincioşi ortodocşi sărbătoresc Ziua Morţilor nu în 1 noiembrie, ci în prima sâmbătă din luna noiembrie. În Evul Mediu, pe 1 Noiembrie, după Sfânta Liturghie dedicată Zilei tuturor Sfinţilor, oamenii îşi petreceau după-amiaza în cimitire rugându-se pentru sufletele răposaţilor. Aşa se explică originea consacrării primei zile din Brumar drept zi de pomenire a celor morţi.
Ziua Morţilor a fost sărbătorită în toate cimitirele din Bihor, nu doar în Oradea, iar  pregătirile au început cu câteva zile înainte. Mormintele au fost curăţate şi înfrumuseţate cu flori, iar în 1 noiembrie, mii de candele s-au aprins în memoria celor dragi trecuţi în veşnicie.