La sfârșitul săptămânii, vineri, cu ocazia Zilei Pompierilor din România, sărbătorită pe 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a desfășurat mai multe activităţi menite a sublinia semnificaţia şi importanţa acestei zile în tradiţiile de luptă ale pompierilor militari.

La sediul inspectoratului, evenimentele organizate cu ocazia „Zilei Pompierilor” au început cu şedinţa festivă în cadrul căreia s-au reamintit, într-o atmosferă de pioasă recunoştinţă,  devotamentul, spiritul de sacrificiu şi actele de curaj ale predecesorilor.

În cadrul şedinţei festive au fost, de asemenea, înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, un ofiţer şi nouă subofiţeri, care au obţinut rezultate excepţionale în îndeplinirea atribuţiilor specifice.

În acelaşi cadru festiv, în conformitate cu Ordinul Inspectorului Șef al Inspectoratului  pentru Situaţii de Urgenţă „Crișana”, 48 de pompieri  bihoreni au fost recompensați, fiindu-le conferite Plachete de Onoare în semn de apreciere pentru faptele deosebite săvârşite pe timpul îndeplinirii misiunilor încredinţate sau pentru misiunile de salvare desfășurate în timpul liber, precum și pentru rezultatele profesionale obţinute.

O altă activitate desfășurată vineri și organizată cu prilejul Zilei Pompierilor din România, se înscrie în seria misiunilor de protejare a semenilor și prin demersuri extraprofesionale.

Astfel, pompierii militari din cadrul Staţiei Ştei, Secţiei Beiuş și Detașamentului 2 Oradea, aflați în tura liberă, s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, pentru a-şi ajuta semenii prin actul benevol de donare de sânge.

Acțiunea se circumscrie campaniei „Salvatorii donează pentru viață” organizată în perioada 7-11 septembrie, la nivel național de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în colaborare cu Institutul Național de Hematologie Transfuzională și desfășurată la nivelul județului Bihor de pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana”.

Aceasta a fost cea de-a treia acțiune de donare de sânge desfășurată de pompierii bihoreni în ultimele șase luni.

Pentru că a fi pompier e mai mult decât o profesie, este o menire, pompierii din Ștei și Beiuș au ales să-și petreacă timpul liber venind în Oradea, la Centrul de Transfuzie Sanguină, alături de colegii Detașamentului 2, pentru „a dărui”, întrucât, așa cum mărturisea unul dintre participanții la acțiune, cel mai frumos cadou pe care îl pot primi de Ziua lor – Ziua Pompierilor din România e satisfacția și bucuria nemărginită că, gestul lor „nu doar îi ajută pe cei bolnavi, care au nevoie de sânge, să se însănătoșească, pe cei aflați în stare critică, să supraviețuiască, ci aduce liniște și fericire în sufletul unor părinți, unor copii, unor frați sau surori, în familiile al căror univers depinde de sângele donat de semeni”.  

Ca în fiecare an, duminică 13 septembrie, la sediul inspectoratului s-a desfășurat ceremonialul de comemorare a eroilor din Dealu Spirii şi a tuturor pompierilor căzuţi la datorie de-a lungul timpului, prin depunerea de coroane la Grupul Statuar al Pompierilor Bihoreni.