Mai multe sectoare de drum din zona montană a județului Bihor se închid pe perioada iernii, a anunțat miercuri Consiliul Județean Bihor.   

În vederea gestionării eficiente a situațiilor generate de fenomenele meteorologice specifice sezonului de iarnă și luând în considerare starea de viabilitate a drumurilor județene aflate în administrarea Consiliului Județean Bihor, mai multe sectoare de drum județean vor fi închise circulației rutiere în perioada 29 noiembrie 2023 - 30 aprilie 2024. Sectorul cuprins între km 20+510 și km 33+510 (Stâna de Vale - Coada Lacului) de pe drumul județean DJ 108 J, un sector cu traseu sinuos încadrat în defileul Coada Lacului - Stâna de Vale, cu sectoare de drum îngust și căderi foarte mari de zăpadă de pe versanții laterali - inclusiv avalanșe - care ar putea cauza deteriorarea mijloacelor de transport și periclitarea siguranței participanților la trafic, va fi închis circulației rutiere.

„Facem precizarea că sectorul de drum cuprins între Barajul Leșu și Coada Lacului este în proprietatea UAT Comuna Bulz și administrarea Consiliului Local al Comunei Bulz - acest sector poate fi deschis circulației rutiere în perioada de iarnă 2022-2023, prin hotărârea administratorului drumului”, se afirmă într-un comunicat al Consiliului Județean Bihor.

Un alt sector închis circulației rutiere este cel cuprins între km 5+500 și km 18+257 (Ursești - lim. jud. Arad), de pe DJ 763 A, sector de drum pietruit, cu traseu de munte sinuos și stare de viabilitate ce nu permite circulația rutieră în condiții de siguranță.

Al treilea sector închis va fi cel cuprins între km 35+100 și km 44+845 (Padiș - Ic Ponor), de pe DJ 763, un sector de drum pietruit, cu traseu de munte sinuos și stare de viabilitate ce nu permite circulația rutieră în condiții de siguranță.