Crişana Digitală

Contributors
Un IT-ist român sub 30 de ani, om cu facultate și apoi serviciu în Anglia, îmi trimite un titlu dintr-un ziar recent: „Marian Vanghelie a scăpat definitiv de condamnarea pentru mită de 30 milioane euro. Faptele s-au prescris”. Știam. Fostul primar fusese condamnat în primă instanță, iar apelul n-a mai apucat să se judece. Instanțele au tras cu grijă de timp, ca să se împlinească termenul și inculpatul condamnat nedefinitiv să nu mai fie împiedicat să-și vadă de viață după bunul plac. Cazurile similare sunt nenumărate.

Cetățeanul surmenat
E disperare și se vede că e mare. Statul a ajuns la fundul sacului, ba a și ros din pânza lui. Se sparge buba și, ia ghiciți!, iar suntem chemați să plătim noi pentru prostia și mârșăvia lor.
Crişana TV
După cât se pare, gunoaiele există dintotdeauna, dar proporțiile pe care le-au luat actualmente pot fi puse în legătură cu amploarea consumerismului din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Intrebarea Zilei
Credeți că în fruntea noului Guvern ar trebui să se afle:
Comentarii
Nu există nici un comentariu.