Calendar creștin ortodox: Sfânta Nina; Sfinții Părinți uciși în Sinai și Rait; Odovania Praznicului Botezului Domnului – post

Calendar greco-catolic:  Sf. cuv. m. din Sinai și Rait

REMEMBER 14 IANUARIE

1557: Apare, la Brașov, „Octoihul”, în limba slavonă, prima carte tipărită de diaconul Coresi.

1595: În lupta de la Putineiu, frații Buzești și Radu Calomfirescu, în fruntea unor detașamente ale oștii de țară, au înfrânt pe tătarii care invadaseră țara.

1819: S-a născut Dimitrie Bolintineanu, poet român (d. 1872)

1876: Brevetarea telefonului. La această dată, Alexander Graham Bell și Elisha Gray au depus o cerere de brevet la Biroul pentru brevete din New York, primul la ora locală 12.00, iar al doilea la ora 14.00. Pe această diferență s–au bazat cei ce i–au adjudecat lui Bell invenția în procesul ce i–a opus multă vreme pe cei doi inventatori.

1900: Premiera, la Teatrul Constanzi din Roma a operei Tosca de Giacomo Puccini; în rolul titular Hariclea Darclée, celebra arie „Vissi d'arte, vissi d'amore” fiind compusă special pentru ea.

1911: Expediția lui Roald Amundsen la Polul Sud ajunge pe marginea de est a platformei de gheață Ross.

1933: Se instalează guvernul național–țărănesc condus de Al. Vaida–Voievod.

1953: Josip Broz Tito este ales primul președinte al Iugoslaviei.

1954: Marilyn Monroe se căsătorește cu fostul star de baseball Joe DiMaggio. Biserica Catolică l-a excomunicat pe DiMaggio, divorțat, pentru bigamie.

1973: Concertul lui Elvis Presley din Hawaii este transmis în direct prin satelit și stabilește recordul cu cea mai urmărită emisiune de către un artist individual din istoria televiziunii americane.

1993: A apărut primul număr al revistei „Dilema”, publicație editată de Fundația Culturală Română, avându-l ca editor-fondator pe Andrei Pleșu.

1999: A cincea mineriadă: Greva minerilor din Valea Jiului. Peste 10.000 de mineri își dau acordul în scris pentru a veni la București.

2004: Steagul cu cinci cruci a redevenit drapel național al Georgiei, după o pauză de aproximativ 500 de ani.

2005: Coborârea sondei Huygens pe Titan, cel mai important satelit al planetei Saturn.

2006: O explozie cauzată de acumularea de gaze a ucis șapte oameni la mina din Anina, România.