Calendar ortodox: Sfântul Stelian.

Calendar greco-catolic: Sf. cuv. Alipie Stâlpnicul; Sf. Nicon Metanoitul..


 

Remember 26 noiembrie:

  • 1346: Carol al IV-lea este încoronat rege german la Bonn.
  • 1476: Vlad Țepeș îl învinge pe Basarab Laiotă cu ajutorul lui Ștefan cel Mare și al lui Ștefan Báthory și devine domnitorul Țării Românești pentru a treia oară.
  • 1778: În Insulele Hawaii, căpitanul James Cook devine primul european pe insula Maui.
  • 1832: Este pus în funcțiune primul tramvai din lume, în New York City.
  • 1867: A fost inaugurat primul gimnaziu din Galați, actualul Colegiu Național „Vasile Alecsandri”.
  • 1909: A avut loc, la Teatrul Național din București, premiera piesei "Viforul" de Barbu Ștefănescu Delavrancea.
  • 1917: Primul Război Mondial: S-a încheiat, la Focșani, armistițiul dintre România și Puterile Centrale, ca urmare a condițiilor militare intervenite în urma armistițiului ruso-german de la Brest-Litovsk.
  • 1922: Howard Carter și Lord Carnarvon au intrat pentru prima data în mormântul faraonului Tutankhamon.
  • 1940: În închisoarea Jilava au fost împușcați de legionari 64 de foști demnitari ai regimului carlist și participanți la represiunile antilegionare (printre ei: Gh. Argeșeanu, fost prim-ministru, generalul Gabriel Marinescu, fost ministru de Interne, Victor Iamandi, fost ministru de Justiție).
  • 1942: Casablanca, filmul cu Humphrey Bogart și Ingrid Bergman în rolurile principale, are premiera la New York.
  • 1944: Al Doilea Război Mondial: O rachetă V-2 germană lovește un magazin Woolworth din Londra, ucigând 168 de oameni.
  • 1944: Al Doilea Război Mondial: Germania începe atacurile cu V-1 și V-2 asupra orașului Anvers din Belgia.
  • 1949: Adunarea Constituantă a Indiei adoptă o nouă Constituție: India devine republică federală în cadrul Comunității Britanice de Națiuni (Commonwealth).
  • 1957: Adunarea Generala a ONU adoptă în unanimitate rezoluția inițiată de România, intitulată "Bazele cooperarii economice internaționale".
  • 1965: Franța a lansat satelitul Asterix de la Hammaguir din Algeria folosind o rachetă Diamant A. Aceasta este prima lansare de satelit fără implicarea SUA sau URSS. Franța devine a patra putere spațială din lume.
  • 1968: Este adoptată Convenția ONU asupra imprescriptibilității crimelor de război și a crimelor împotriva umanității.
  • 1987: Este semnată Convenția Europeană pentru prevenirea torturii și tratamentelor inumane și degradante, elaborată de Consiliul Europei.
  • 1998: Tony Blair devine primul prim-ministru britanic care se adresează Parlamentului irlandez.
  • 2003: Ultimul zbor al avionului Concorde.
  • 2011: NASA lansează Mars Science Laboratory cu roverul Curiosity spre Marte.[1] Roverul va ateriza pe planetă la 6 august 2012.
  • 2018: Sonda robotică Insight aterizează pe Elysium Planitia, Marte.
  • 2019: Un cutremur cu magnitudinea 6,4 a lovit vestul Albaniei, lăsând cel puțin 52 de oameni morți și peste 1000 de răniți. Acesta a fost cel mai catastrofal cutremur din lume din anul 2019 și cel mai catastrofal care a lovit țara în 99 de ani.[2]
  • 2021: Pandemia de COVID-19: Organizația Mondială a Sănătății identifică varianta Omicron SARS-CoV-2.[3]