CALENDARUL ZILEI
Calendar ortodox: Sf. şi Drepţii Dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana; Sf. Mc. Severian; Sf. Părinţi de la Sinodul III ecumenic (Efes, 431); Cuviosul Onufrie de la Vorona.
Calendar greco-catolic: Sf. Ioachim şi Ana, părinţii Preasfinţitei Fecioare Maria; Sf. Severian.
Maxima zilei: "Să nu legi niciodată prietenie cu omul pe care nu-l poţi respecta." Charles DARWIN
Ziua naţională a Republicii Populare Democrate Coreea. Ziua naţională a Republicii Tadjikistan.
1804 - Incendiu de proporţii în Bucureşti: Curtea Domnească şi o parte a oraşului au fost distruse.
1861 - S-a născut actriţa Agatha Bârsescu. (m. 1939)
1878 - Pe baza propunerii Consiliului de Miniştri, întrunit în şedinţă specială, domnitorul Carol I adoptă titlul de "Alteţă regală", recunoscut, ulterior, şi pe plan internaţional.
1896 - A murit Matei Millo, autor dramatic şi unul dintre cei mai de seamă actori şi animatori ai scenei româneşti. (n. 1814)
1899 - S-a născut chimistul rus Aleksandr N. Nesmeianov. (m. 1980)
1910 - Yvonne Cămărăşescu parcurge cu un biplan distanţa Ploieşti-Chitila, la o înălţime de 600 de metri, doborând astfel recordul mondial feminin de 30 de km, care aparţinea unei franţuzoaice.
1926 - Vizita în Italia a primului ministru Alexandru Averescu. Cu acest prilej, a fost semnat Pactul de amiciţie şi colaborare cordială româno-italian.
1956 - S-a născut Silviu Lung, maestru emerit al sportului, fost portar al echipei naţionale de fotbal a României.
1966 - A murit matematicianul Octav Mayer, membru titular al Academiei Române. (n. 1895)
1977 - S-a născut Gina Gogean, multiplă campioană mondială, oltimpică şi europeană la gimnastică.
1984 - A murit regizorul şi actorul turc Yilmaz Guney. (n. 1937)
1991 - A murit sociologul, juristul şi istoricul Henri H. Stahl, membru al Academiei Române. (n. 1901)
1992 - A murit pictoriţa şi scriitoarea Margareta Sterian. (n. 1897)
1998 - S-a înfiinţat Partidul Naţional Român (PNR). Şi-a încetat activitatea în anul 2000, ca urmare a fuziunii cu Partidul Unităţii Naţionale Române.
1998 - Vizita oficială în România a comisarului european responsabil cu relaţiile Uniunii Europene cu Statele din Europa Centrală şi de Est, Hans von der Brock; convorbiri cu preşedintele Emil Constantinescu şi cu alte înalte oficialităţi române.
2004 - Atentatul comis asupra ambasadei Australiei din Jakarta (Indonezia) s-a soldat cu moartea a 11 persoane şi rănirea altor 200.
2004 - Sonda spaţială americană Genesis, care se întorcea pe Pământ dintr-o misiune de studiu al particulelor solare, s-a prăbuşit în deşertul Utah (lansată la 8 august 2001).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.