Acţiune în comuna Ineu - Amenzi pentru proprietarii unor câini
Polițiștii de la protecția animalelor din Bihor, jandarmi şi specialişti ai DSVSA au desfăşurat o acţiune comună, pentru verificarea condițiilor de îngrijire a câinilor și a respectării legislației privind microciparea și sterilizarea acestora.
Conform comisarului şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, miercuri, 2 octombrie a.c., în intervalul orar 09.30 - 14.30, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu polițiștii Postului de Poliție Ineu, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, de specialiști din cadrul DSVSA Bihor și de un reprezentant al autorităților locale au acționat în comuna Ineu, pentru combaterea fenomenului de nemicrocipare, pentru verificarea asigurării condițiilor minime de adăpostire, hrănire, îngrijire, reproducție a animalelor și pentru protecția și bunăstarea acestora. În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat 42 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 48.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.205/2004 privind protecția animalelor, respectiv ale OUG nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Astfel, proprietarii unor câini au fost sancționați pentru că nu au asigurat un adăpost corespunzător animalelor, nu le-au asigurat hrană, apă suficientă sau asistență medicală sau pentru nemicrociparea sau nesterilizarea acestora. De asemenea, în localitatea Ineu, pe domeniul public, au fost descoperiți 14 câini cu potențial agresiv, fără stăpân, care au fost ridicați de reprezentanții autorităților locale și plasați într-un adăpost de specialitate. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor atrag atenția deținătorilor de animale că, potrivit prevederilor legale, „au obligația de a asigura acestora, în funcție de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă și categorie de producție, următoarele: un adăpost corespunzător; hrană și apă suficiente; posibilitatea de mișcare suficientă; îngrijire și atenție; asistență medicală.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.