A participat la sute de misiuni, a descoperit criminali şi a salvat o fetiţă de numai doi ani dispărută de acasă. Este vorba despre Gom, ciobănescul german în vârstă de nouă ani, care, din 2007, a lucrat alături de poliţiştii bihoreni, până săptămâna trecută, când şi-a pierdut viaţa.

Gom avea nouă ani şi lucra, din 2007, în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor. Pregătit la centrul chinologic de la Sibiu, ciobănescul german a fost dresat pentru „preluare urmă şi miros uman” şi, la doar şase luni de la absolvirea cursului, a avut prima reuşită. Graţie lui, un criminal a ajuns în închisoare. Gom şi instructorul său au fost solicitaţi la o crimă petrecută într-un sat din Bihor. Câinele a pornit din casa victimei şi, după aproximativ cinci kilometri, i-a condus pe anchetatori direct la locuinţa criminalului. Le-a oferit poliţiştilor probe esenţiale în acest caz, găsind, sub patul suspectului, hainele pe care acesta le purtase chiar în momentul în care a săvârşit crima. În urmă cu trei ani, Gom s-a dus glonţ tot la casa unui bihorean suspectat de tâlhărie. Şi de această dată prinderea făptaşului i s-a datorat şi lui, probele găsite în locuinţă trimiţându-l pe tâlhar după gratii. În ultimii ani ciobănescul german a participat alături de instructorul său la sute de misiuni. De la furturi şi tâlhării la violuri şi crime. Deştept, cuminte, devotat şi disciplinat, aşa cum l-a descris Florian Mitra, Gom a reuşit de fiecare dată să îi ajute pe poliţişti. Cazul care l-a făcut „celebru” , dar şi cel care l-a marcat cel mai mult pe instructorul său este cel al fetiţei în vârstă de doi ani dispărută din grădina bunicilor săi, din localitatea bihoreană Sârbi.

Gloria, o fetiţă în vârstă de doi ani, se juca în grădina bunicilor săi din satul bihorean Sârbi. La un moment dat copila s-a făcut nevăzută. Au fost alertate autorităţile care au demarat cercetările, iar Gom şi instructorul său au fost din nou chemaţi în ajutor. „Am ajuns acolo şi am luat o pereche de pantalonaşi de-ai fetiţei şi i-am dat să ia urma. A pornit prin sat, la un moment dat a făcut un U. Acolo eu am observat o urmă de pas de copil. Din acel loc, s-a dus drept patru, cinci kilometri, până într-un lan de grâu. Deja se înoptase. Apoi am auzit un strigăt şi am fugit repede. Am găsit-o pe fetiţă stând în lanul de grâu şi jucându-se cu papucii pe care îi avusese în picioare”, îşi aminteşte Florian Mitra. Copila a fost găsită teafără şi nevătămată, iar dispariţia ei, din fericire, terminată cu bine, a fost cazul care l-a marcat cel mai mult până acum pe instructorul lui Gom. Săptămâna trecută, Gom s-a simţit rău şi, în ciuda eforturilor celor care l-au îngrijit, şi-a pierdut viaţa, se pare că din pricina unei pancreatite. Va rămâne însă în memoria instructorului său şi a colegilor cu care a lucrat în ultimii ani ca un câine devotat care şi-a dus până la capăt misiunea. Adio, Gom!