Aleşd. Ediţia a IX-a - Festivalul de Colinde Creştine
Colindele creștine sunt sunetul de clopoței ce vestesc Marea Sărbătoare a Nașterii Domnului. Festivalul de colinde, ajuns la ediția a IX-a, organizat de Biserica ortodoxă „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Aleșd, preot paroh dr. Ovidiu Bocșan, în parteneriat cu Primăria, se constituie în promotorul sărbătorilor creștine ce marchează luna decembrie și ianuarie, începând cu Sfântul Ierarh Nicolae, continuând cu Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza și Sfântul Ioan.
Inițiat cu nouă ani în urmă, festivalul și-a propus să revigoreze tradiția creștină, să aducă în actualitate vechile colinde care ne-a marcat copilăria multora dintre noi. Organizatorii au reușit, de-a lungul celor nouă ediții, să atragă cât mai mulți colindători copii care, alături cu cei mai în vârstă, au întins un arc peste timp în lumea de poveste a satului, când ulițele, în prag de sărbătoare, răsunau de colindători. Alături de frumoasele colinde au fost promovate costumele populare, unele cu o vechime ce trece de un secol. S-a reușit, prin acest festival ca și prin alte manifestări de gen, să se cultive dragostea pentru costumul popular, pentru îmbrăcarea lui la sărbători. Devenind o manifestare de referință pentru Valea Crișului Repede, a primit binecuvântarea PS Sofronie Episcopul Oradiei, întrucât bisericile din zonă s-au implicat în crearea unor grupuri de colindători. Evidențiem aici preoții din parohiile Peștiș, Subpiatră, Ortiteag, Lugașul de Sus, Bratca, Vârciorog, Borod etc. Organizatorilor li s-a alăturat şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, care a stimulat grupurile de colindători și soliștii vocali cu premii.
Festivalul a început cu Corul „Glasul Credinței” al Bisericii gazdă, condus de prof. Matei Șunea, care, prin cele trei colinde frumos armonizate pe care le-a interpretat, a creat un cadru sărbătoresc. După rugăciunea „Tatăl Nostru” au rostit scurte alocuțiuni părintele Lakatos Sebastian, secretar eparhial, care a transmis bine cuvântarea PS Sofronie Episcopul Oradiei, și părintele paroh Ovidiu Bocșan. La ediția a IX-a au răspuns invitației grupuri de colindători copii de la Grădinița Holcim Aleșd (trei grupuri), de la școlile din Bulz și Remeți, Lugașul de Sus, Călățea, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” Aleșd, Liceul Teoretic „Constantin Șerban” Aleșd, Colegiul Tehnic Vadu Crișului, Tilecuș. Acestora li s-au alăturat grupurile de colindători adulți din parohiile Peștiș, Subpiatră și Borod. În total, au încântat sutele de spectatori prezenți cu vocile lor cristaline și inocente 300 de colindători copii, care, conform tradiției, au fost răsplătiți cu mere, nuci, dulciuri, prin bunăvoința unor credincioși: Claudia Filip și Dan Corb, sponsori permanenți ai festivalului, alături de Cristian Ardelean, Ionuț Dragodan și Petru Marușca. De un real succes s-a bucurat grupul de colindători din Hotar, „Dobașii”, care, împreună cu Ansamblul folcloric „Datina”, coordonați de prof. Cristian Strugar, păstrează nealterat obiceiul colindului străvechi. Colindele din satul Hotar, denumite de localnici „corinzi”, reprezintă un reper important al folclorului bihorean prin autenticitatea acestora, respectiv prin modul special în care se mergea la colindat folosind unul din instrumentele arhaice, anume „dobele”, motiv pentru care colindătorii adulți au fost numiți „Dobașii” din Hotar. Alte două grupuri de colindători adulți au fost cel din Luncșoara, coordonator Nicolae Botici, și cel din Borod, coordonator Nicu Gârz, care au impresionat prin autenticitatea, vechimea și interpretarea colindelor, dar și prin costumația care poartă patina vremii. Costumele bărbătești ale colindătorilor din Borod au fost confecţionate având ca model elemente foarte vechi găsite pe la bătrâni. Festivalul a avut ca invitat special „Florile Bihorului”, un grup de 40 de copii cu vârste între 5 și 17 ani, coordonator Anamaria Turc Gal, care s-au remarcat prin acuratețea interpretării unor colinde vechi prelucrate. Cireașa de pe tort a festivalului a fost grupul vocal bărbătesc „Craii Măgurei” din Bucea (Negreni), județul Cluj, coordonator pr. Mircea Dejeu, un grup de semi-profesioniști, participanți la multe festivaluri și concerte de colinde și cântece patriotice atât în județul Cluj, cât și în țară. Armonia vocilor și perfecțiunea interpretării au fost primite cu admirație și aplauze. După două frumoase colinde, au interpretat trei cântece patriotice dedicate Centenarului Marii Uniri. Sfârșitul apoteotic al festivalului l-a constituit un cor ad-hoc al celor două formații bărbătești din Borod și Bucea, care, împreună cu cei prezenți în biserică, au cântat „O ce Veste minunată”. Întreg festivalul a fost filmat de TTV Beiuș și va fi difuzat în ziua de 27 decembrie pe același canal.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.