Ansamblul Artistic Profesionist Crișana a deschis, joi seara, seria de spectacole Dor și drag de cântec”, pe scena mobilă din Cetatea Oradea.

Spectacolul a debutat la ora 20.30, și a prilejuit reîntâlnirea artiștilor cu publicul, după o pauză de mai bine de trei luni. Din păcate, vremea capricioasă a făcut ca spectatorii să nu fie prezenți în număr foarte mare, însă cei care au participat la eveniment au apreciat la superlativ evoluția artiștilor și printre picăturile de ploaie, până la final.

În spectacol, au evoluat: orchestra și dansatorii ansamblului, soliștii Cornel Borza, Cornelia Covaciu, precum și intrumentiștii Claudiu Stângaciu și Petrica Popa. Prezentarea și scurtele momente vesele au fost asigurate de Ioan Seleși. Regia spectacolului a fost asigurată de Leontin Ciucur, care a adaptat spectacolul pentru a respecta cu strictețe măsurile sanitare de prevenție cuprinse în normele legale, astfel încât s-a respectat distanța între artiști, iar scurtele momente de apropiere între dansatori s-au încadrat în maxim cincisprezece minute.

În program au fost incluse suite de dansuri din Făgăraș și Oltenia, evitând suitele și intervențiile în care se se joacă dansuri în perechi.

Mai mult, organizatorii au avut în vedere respectarea regulilor sanitare și de către public, fiind asigurate, la intrarea în zona de spectacol, dezinfectanți, măști de protecție și măsurarea temperaturii. Totodată, scaunele pentru public au fost amplasate la distanța impusă de regulile de prevenție, fiind separate și sensurile de acces și evacuare.

“Vă așteptăm, cu drag, la o nouă întâlnire vineri, 26 iunie 2020, de la ora 20.30, tot în Cetatea Oradea”, este invitația adresată de Leontin Ciucur, directorul artistic al ansamblului.