Moș Crăciun nu le-a uitat nici în acest an pe animalele de la Grădina Zoologică din Oradea. Acestea au avut parte vineri de o zi festivă, Crăciunul animalelor, prilej cu care îngrijitorii le-au oferit hrana în cutii de cadouri frumos ambalate.

Fără farmecul zăpezii de altădată, dar animați de spiritul Sărbătorii Crăciunului, angajații de la Zoo Oradea au creat și în acest an o atmosferă specială pentru necuvântătoarele pe care le au în grijă. Astfel, îngrijitorii, împreună cu biologul Florin Ienciu și medicul veterinar Alexandru Sârbu, au împachetat mâncarea preferată a animalelor în cutii de cadouri.

Leii Zina și Țuțu, tigrii Yuri și Ares, macacii japonezi Patricia și Petre, capucinii Kikki, Frezon, Tomas, Zgherluță, Cleo și Muta, leoparzii, dar și simpaticii babuini au deschis cu colții cutiile și au devorat ce le-a adus Moșul. Animalele au primit, după caz, dulciuri, fructe, produse de patiserie sau carne. Îngrijitorii, echipați cu căciuli de Moș, au fost încântați să răsfețe animalele, fiind răsplătiți în schimb cu un spectacol pe măsură. 

„Este un eveniment devenit deja tradiție la Grădina Zoologică din Oradea. În acest mod ne apropiem și mai mult de animale, le ajutăm să simtă atmosfera specială din această perioadă”, mărturisește Szabo Alexandru, administratorul Grădinii Zoologice din Oradea. Zoo Oradea vă așteaptă în vizită atât în perioada Sărbătorilor de Iarnă, când programul este normal (orele 09.00-17.00, ora 16.00, la casierie), cât și în noul an.