Cu mai bine de un deceniu în urmă, între Clubul Rotary Oradea și Spitalul Municipal „Episcop Nicolae Popovici” din Beiuș începea un parteneriat prin care generoasa organizație orădeană a contribuit, în mod constant, la dotarea cu aparatură și mobilier moderne a unității spitalicești menționate.

Până acum, rotarienii s-au implicat în modernizarea compartimentului de cardiologie și a secției de obstetrică-ginecologie, ultima donație, constând din 50 de paturi performante, fiind făcută în luna decembrie a anului trecut.

Generoșii prieteni din Clubul Rotary Oradea au revenit la Spitalul Municipal „Episcop Nicolae Popovici”, sâmbătă, 1 februarie, de data aceasta fiind însoțiți și de membri ai unor comunități rotariene din Statele Unite ale Americii. În absența reprezentanților Primăriei municipiului Beiuș, generoșii donatori au fost întâmpinați de dr. Monica-Virginia Teaha, directoarea medicală și purtătoarea de cuvânt a spitalului.

Cea de-a patra colaborare dintre Clubul Rotary Oradea și spitalul beiușean vizează modernizarea secției de urologie, donația, în valoare de peste 140 de mii de dolari, constând dintr-un aparat pentru radioscopie intervențională,  un litotritor și un ureteroscop, toate de ultimă generație.

Cel mai recent proiect de sprijinire a Spitalului Municipal „Episcop Nicolae Popovici” Beiuș este rodul colaborării dintre nu mai puțin de șaisprezece cluburi Rotary din patru țări – România, Statele Unite ale Americii, Ungaria și Muntenegru, în parteneriat cu asociația umanitară americană Assist International. De altfel, sâmbătă, cu prilejul aducerii primelor aparate pentru secția de urologie, la Spitalul Municipal „Episcop Nicolae Popovici” a fost dezvelită și o placă menită să marcheze colaborarea dintre cluburile rotariene și unitatea spitalicească beiușeană.