Chiar dacă „Beiuș Running Day” a atras, până acum, peste o mie de participanți, printre care și numeroși alergători consacrați, organizatorii evenimentului sportiv de sâmbătă, 5 august, speră ca la start să se alinieze și mai mulți sportivi decât la precedentele trei ediții. Pentru a atinge acest obiectiv de participare, organizatorii - CS Bihorul și Primăria Beiuș - au început înscrierile încă din iunie.

După cum precizează organizatorii competiției, și la ediția din acest an „vor fi probele competitive, care se desfășoară pe o mică porțiune din oraș, pădurea din apropierea orașului și pășune, cu distanțe de 10 și 21 km, cursa populară de 2 km și cursele copiilor”. Cât privește înscrierea în concurs, aceasta se mai poate inclusiv vineri, 4 august, doritorii putând afla detalii pe site-ul oficial Beiuș Running Day, accesând link-ul https://eventbook.ro/sport/bilete-beius-running-day-2023 sau direct de la Marcel Laza (telefon 0744534802), renumitul atlet beiușean fiind persoana de contact la ediție din acest an.

Primele două curse – cea de semimaraton și cea de 10 km - au caracteristicile unor probe de nivel mediu, motiv pentru care sunt destinate și alergătorilor de performanță, ocupanții primelor locuri urmând să fie recompensați cu premii în bani. Cursa de 10 km este un traseu cu 158 m diferența de nivel, cu o porțiune de 20% sosea și drum de piatră, 10% pășune și 70% pădure, în timp ce proba de semimaraton (21 km) are o diferență de nivel de 293 de metri și un parcurs cu 20% sosea și drum de piatră 40% pădure și 40% pășune.

Pentru cei mai puțin pregătiți sau chiar începători, organizatorii au pregătit „un traseu de 2 km, care are loc pe străzile din jurul Parcului Mihai Eminescu, cursă la care nu se plătește taxă de participare. Nu i-am uitat nici pe copii, care se pot bucura de alergare la cursele dedicate categoriilor de vârstă și distanța potrivită pentru fiecare”. Și câștigătorilor probei de 2 kilometri sau celor ai probelor pentru copii le vor fi acordate premii în produse și diplome. În plus, pentru a atrage cât mai mulți copii la mișcare, la practicarea sportului, organizatorii Beiuș Running Day anunță că „fiecare copil aflat la start va primi medalie de participare, indiferent de locul obținut”, „primii trei clasați la fiecare categorie de vârstă, atât la fete, cât și la băieți, vor primi cupe”, iar înscrierea, în cazul lor, este deschisă chiar și în ziua concursului, sâmbătă, 5 august, până la ora 10.00.