Ca în fiecare an, lunile octombrie și noiembrie sunt marcate, la Beiuș, prin „Salonul de Toamnă”, expoziție dedicată artiștilor plastici din Beiuș și împrejurimi.

Pe simezele Muzeului Municipal pot fi admirate peste șaizeci de lucrări aparținând următorilor artiști plastici bihoreni: Stela Vesa, Andrei Mezei, Liana Corb, Marius Boc, Lenuța Rus, Cătălin Iagăr, Dan Daniel, Angela Szabo, Horea Sălăgean, Cristian Ciubotaru, Elena Bissinger, Victor Hotean, Mariana Oros, Tudor Frâncu, Daniela Halasz și Daniela Cuptor.

Cu ocazia vernisajului „Salonului de Toamnă”, unii dintre expozanți au ținut alocuțiuni: Dan Daniel, Tudor Frâncu, Cătălin Iagăr, Andrei Mezei și Stela Vesa au apreciat calitatea operelor plastice expuse și au salutat participarea tot mai largă la acest eveniment cultural-artistic anual.

După cum declara muzeograful Cristian Țoța, iubitorii de artă care nu au admirat încă lucrările expuse în cadrul „Salonului de Toamnă” o mai pot face până pe 20 noiembrie.